Românii ar putea plăti mai mult pentru gazele naturale, consumate începând cu 1 decembrie 2012, dacă vorbim de consumatorii industriali și 1 iulie 2013, pentru consumatorii casnici.
Un proiect de calendar pentru liberalizarea prețului la gaze, obținut de Hotnews arată că liberalizarea completă a prețului la gaze se va definitiva în 2018, în cazul în care instituțiile financiare internaționale aprobă acest calendar.
Liberalizarea prețului la gaze este una din condițiile majore ale instituțiilor financiare internaționale în relația cu țara noastră. Piața unică europeană ar trebui să includă și România până în 2018.
Proiectul de calendar conține 8 etape de liberalizare. Prima, la 1 decembrie 2012 când prețul final ar crește cu 5%. Ultima creștere ar putea avea loc la 1 octombrie 2014, când prețul gazelor de producție internă ar trebui să ajungă la 119 lei/MWh, cu o ultimă creștere a prețului final cu 4%.
Același proiect de calendar propune începerea procesului de liberalizare a prețului la gazele naturale, pentru consumatorii casnici de la 1 iulie 2013. Nu mai puțin de 22 de etape intermediare ale procesului de liberalizare ar putea avea loc în intervalul 1 iulie 2013-1 octombrie 2018. Cele mai mari creșteri de preț intermediare sunt de 8 procente, iar cele mai mici de 2%.
Proiectul de calendar ar trebui, conform jurnaliștilor de la Hot News să fie cuprins în proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii Gazelor până la mijlocul lunii iunie 2012. Pentru eliminarea prețurilor reglementate va fi adoptat și un program de măsuri, care, de asemenea, trebuie agreat cu organismele internaționale.