Japonia cere populației și întreprinderilor reducerea consumului de electricitate pe perioada verii

Japonia cere populației și întreprinderilor reducerea consumului de electricitate pe perioada verii
Guvernul Japoniei a cerut, vineri, firmelor și locuitorilor țării o reducere a consumului de electricitate cu până la 15%, altfel țara s-ar putea confunta cu pene de curent pe perioada verii. Problemele japonezilor...

Guvernul Japoniei a cerut, vineri, firmelor și locuitorilor țării o reducere a consumului de electricitate cu până la 15%, altfel țara s-ar putea confunta cu pene de curent pe perioada verii. Problemele japonezilor apar din cauza închiderii celor 50 de reactoare nucleare, scrie AFP.

Întreprinderile și locuitorii Japoniei sunt rugați să economisească energia în perioada 2 iulie – 7 septembrie, atunci când consumul din rețea crește din cauza utilizării aparatelor de aer condiționat.

Kansai Electric, care se ocupă de furnizarea energiei din Osaka, Kyoto și Kobe, a cerut o scădere a consumului de energie cu 15%, economiile din anumite zone urmând să fie redirecționate către altele cu probleme energetice, a precizat Guvernul Japoniei.

Furnizorii de energie din nordul insulei Hokkaido și sudul Kyushu au avertizat de asemenea că nu vor putea face față cererii de energie, locuitorii din acele zone fiind rugați să economisească între 7 și 10%.

Un ordin de economisire a energiei a fost emis anul trecut în urma crizei nucleare din Japonia, declanșată de cutrmurul urmat de tsunami din 11 martie.

Însă apelul de vineri nu este unul obligatoriu deoarece ar ”împovăra prea mult sectorul de business”, a declarat Motohisa Furukawa, ministrul Economiei, în cadrul unei conferințe de presă.

Japonia, o țară săracă în resurse, obținea aproximativ o treime din energia electrică de la centralele nucleare, însă tsunami-ul de anul trecut, care a provocat topirea miezului reactoarelor de la Fukushima Daiichi, a generat un ”sentiment anti-nuclear” în rândul locuitorilor.

În prezent, toate cele 50 de reactoare ale Japoniei sunt oprite și nu se știe dacă vor mai fi pornite vreodată. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`