Hewlett-Packard Co. intenționează să ”pună pe liber” 25.000 – 30.000 din angajații săi, potrivit unor surse apropiate situației, cifra fiind considerată una record pentru producătorul de tehnologie, care încearcă astfel să-și reducă pierderile, relatează The Wall Street Journal.
Concedierile ar reprezenta 8% din totalul angajaților HP, care numărau la finele lunii octombrie aproximativ 349.600 de persoane. Potrivit surselor citate, persoanele care vor fi concediate fac parte din mai multe departamente ale companiei, iar numărul lor nu se știe încă exact. Un anunț în acest sens este așteptat săptămâna viitoare, când HP va anunța rezultatele financiare trimestriale.
Contactat de jurnaliști, un reprezentant al HP a refuzat să comenteze informația.