Austria, primul stat-membru UE care interzice controversatul glifosat, erbicidul suspectat că ar fi cancerigen

Austria, primul stat-membru UE care interzice controversatul glifosat, erbicidul suspectat că ar fi cancerigen
Sursă foto: Facebook

Parlamentul de la Viena a aprobat, marţi, o lege care interzice în totalitate folosirea glifosatului, controversatul erbicid care a iscat numeroase dezbateri la nivel european în urmă cu câţiva ani, anunţă Flux24.

Majoritatea deputaţilor austrieci a votat în favoarea amendamentului propus de social-democraţi, în virtutea căruia, “punerea pe piaţă” a produselor pe bază de glifosat este “interzisă în numele principiului precauţiei”. Astfel, Austria a devenit primul stat-membru al Uniunii Europene care a a interzis acest erbicid în numele ”principiului precauţiei”.

Cu toate acestea, interdicţia este considerată de susţinătorii utilizării glifosatului drept contrară reglementărilor europene, care permit utilizarea lui până în decembrie 2022.

Sursă foto: Facebook

Glifosatul în România

În ţara noastră, glifosatul este cel mai utilizat erbicid, el fiind foarte eficient în distrugerea buruienilor şi asigurând recolte bogate şi profitabile.

Din aceste motive, în momentul în care la nivelul Comisiei Europene s-a pus problema interzicerii acestuia, fermierii români au făcut nenumărate demersuri la Bruxelles pentru păstrarea lui în uz.Ba proprietarii de exploatații agricole mari și-ar fi dorit ca UE să autorizeze utilizarea acestui erbicid pentru încă 15 ani de zile.

Controversele legate de acest erbicid fiind generate de o serie de studii care arătau că ar fi cancerigen şi că ar avea efecte nocive asupra mediului. În acelaşi timp însă, alte studii nu indicau nicio legătură directă între apariţia cancerului şi acest erbicid.

În cele din urmă, la sfârşitul anului 2018, Comisia Europeană a aprobat utilizarea glifosatului pentru încă cinci ani, România numărându-se printre statele care a votat pentru prelungirea autorizaţiei de utilizare, împreună cu alte 17 state comunitare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`