Noul lider al Comisiei Europene, acuzat în trecut că a plagiat teza de doctorat și că a mințit în CV

Noul lider al Comisiei Europene, acuzat în trecut că a plagiat teza de doctorat și că a mințit în CV
Foto: Ursula von der Leyen (sursă: hepta.ro)

Ursula von der Leyen, desemnată preşedinte al Comisiei Europene în seara de marţi, a fost acuzată în urmă cu câţiva ani de plagierea tezei de doctorat redactată în urmă cu 29 de ani, precum şi cu faptul că ar fi introdus date false în CV-ul ei.

Potrivit BBC, acuzaţiile au fost făcute de către un profesor de drept din Berlin, care a pretins că a găsit „elemente de plagiat” în 27 din cele 62 de pagini ale tezei de doctorat.

În replică, Ursula von der Leyen cerut universităţii la care şi-a dat doctoratul să-i reevalueze teză, iar concluzia fiind că teza nu a fost plagiată.

„Pot să resping acuzaţiile de plagiat”, declarase în 2015 pentru presă germana Ursula von der Leyen, care ocupa în momentul de faţă funcţia de ministru al Apărării. La un moment dat, ea fiind văzută chiar şi un posibil succesor al Angelei Merkel.

Acuzaţii de plagiat au mai fost aduse şi altor doi miniştri ai cabinetelor conduse de Angela Merkel, în ambele cazuri ajungându-se la demisie. Un prim caz a fost al unui alt ministru al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, din 2011. Iar cel de-al doilea caz s-a petrecut în 2013 şi a vizat ministrul Educaţiei, Annette Schavan.

Tot în 2015, Ursula von der Leyen a fost acuzată şi de faptul că ar fi introdus, în mod fals, în CV-ul ei, numele prestigioasei Universităţi Stanford. În CV, ea trecuse o şedere lungă de patru ani la Stanford, timp în care ar fi participat la activităţi legate de afaceri şi de sănătate. Potrivit Deutsche Welle, Universitatea Stanford a indicat ulterior că, de fapt, acuzaţiile care i se aduseseră Ursulei von der Leyen erau false.

Foto: Ursula von der Leyen (stânga) și cancelarul german, Angela Merkel (sursă foto: hepta.ro)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick
14:25 - Un curier a fost bătut de doi indivizi, în Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut sub privile trecătorilor