Premierul moldovean Maia Sandu, la București: Avem mare nevoie de sprijinul României (VIDEO)

Premierul moldovean Maia Sandu, la București: Avem mare nevoie de sprijinul României (VIDEO)
Foto: presidency.ro

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marți, în cadrul conferinței de presă comune cu președintele Klaus Iohannis, că țara sa are mare nevoie de sprijinul României.

„Sunt onorată să revin la București, de data aceasta în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova. Îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru această invitație, pe care am acceptat-o cu mare plăcere. Aceasta este prima mea vizită oficială pe linie bilaterală, după preluarea mandatului și reflectă convingător importanța și interesul pe care noul Guvern al Republicii Moldova le acordă relațiilor speciale și privilegiate cu România, dezvoltate în cadrul parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Avem mare nevoie de sprijinul României, mai ales că ne leagă nu doar interese economice comune, ci și un fundament istoric, cultural și valoric comun. Din păcate, moștenirea regimului oligarhic din Republica Moldova este foarte grea pentru cetățenii noștri.

BOMBĂ ÎN SHOWBIZ! BIETUL FUEGO! A AJUNS NUMAI PIELE SI OS! IRINA LOGHIN E ÎN STARE DE ȘOC (GALERIE FOTO)

Aceștia au distrus economia țării, au transformat instituțiile statului în afaceri personale și au izolat Republica Moldova pe plan internațional. Avem încrederea că România va rămâne alături în calitate de aliat de bază”, a declarat Maia Sandu, în conferința de presă de la Palatul Cotroceni.

Premierul de la Chișinău a mai precizat că Republica Moldova se află în plin proces de ”curățare” a instituțiilor statului.

SUPER ECLIPSA! FENOMENUL APOCALIPTIC ANUNȚAT DE APOSTOLI! URGIA LOVEȘTE PESTE CÂTEVA ZILE (IMAGINI DE INFARCT)

”Suntem în proces de curățare a instituțiilor statului. Aducem oameni independenți la conducerea instituțiilor judiciare pentru a implementa reformele. Suntem în proces de recuperare a statului pentru că statul a fost subordonat unor interese de grup. (…) Am solicitat sprijin din partea României, inclusiv consiliere la nivel înalt. Agenda europeană a Republicii Moldova este linia directoare a relațiilor noastre cu România. Activitatea pro europeană va guverna activitatea Guvernului de la Chișinău.

Am reiterat interesul pentru o serie de acțiuni comune: reabilitare școli și grădinițe, proiecte în domeniul trasportului, alimentare cu apă. Am sublinat că realizarea acestor proiecte va consolida și mai mult parteneriatul srategic dintre România și Republica Moldova.

LIDIA BUBLE, GOALĂ PUȘCĂ LA DUȘ! RĂZVAN A PRINS-O ÎN FAPT! AVEM IMAGINI COMPROMIȚĂTOARE (GALERIE FOTO)

Noi recunoaștem că procesul de aderare este unul delicat. De multe ori puterea s-a declarat pro aderare, dar acțiunile au fost contrare. Acum este important să recâștigm încrederea instituțiilor europene. Ne dorim ca nivelul de trai al cetățenilor și guvernarea să fie la nivelul țărilor din Uniunea Europeană”, a mai spus Maia Sandu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)