Victor Ponta a susținut că-i pare rău că nu a fost invitat la Congresul PSD, care va avea loc sâmbătă. Liderul Pro România a afirmat că i-ar fi plăcut să meargă la întrunirea social-democraților, dar nu ca să-i critice, ci ca să le spună să se schimbe dacă vor să nu fie trimiși în opoziție de USR și PNL.
”Regret ca nu am fost invitat la Congresul PSD ( asa cum nu a fost invitat niciun fost lider) – este un semn ca paranoia din “Epoca Dragnea” inca nu s-a vindecat ! Sa speram insa ca va trece cat mai repede si liderii pesedisti vor intelege ca izolarea si lipsa de dialog le este fatala!
As fi mers – nu sa critic, sa acuz sau sa insult oamenii alaturi de care am luptat politic timp de 15 ani / as fi mers sa le spun ce le-am spus si la Congresul din Februarie 2010 : “Trebuie sa va schimbati – daca vreti sa mai existati”! Si le-as fi facut propunerea pentru Alegeri Primare deschise – intai pentru Prezidentiale si apoi pentru Alegerile locale si parlamentare!
Acum Congresul PSD va fi exact ceea ce s-a imprimat in constiinta publica – paradigma “pesedismului” : aranjamente de culise, scandal, circ, baroniada, CEX ul care decide totul si oamenii nimic ! Rezultatul pentru votanti va fi mai multa dezamagire si revolta!
Urmeaza desemnarea candidatului la Prezidentiale- la ce am vazut pana azi din nou sondaje masluite, jocuri de culise, circ, aroganta ! Dupa care o atitudine aroganta fata de ALDE si sfidatoare fata de ProRomania! Oricine rezulta din acest proces viciat va fi invins fara niciun efort de candidatii PNL si USR – nu vom avea un candidat de centru stanga in turul al doilea / dupa care “bulgarele de zapada” se va rostogoli la Alegerile locale si parlamentare!
Dezastru total – PNL si USR vor ajunge la Guvernare fara sa faca macar efortul de a-si pregati o echipa si un proiect solid!”, a scris Ponta, pe Facebook.
Fostul premier le mai propune celor de la PSD și ALDE un program în cinci puncte, pornind de la ideea ca toți cei din interiorul partidelor care vor să candideze la alegerile prezidențiale să își anunțe intenția până la 1 septembrie.