Victor Ponta: A fost un fake, s-au făcut că fac moțiune!/ Cei de la USR strigă ceva și pleacă (VIDEO)

Victor Ponta: A fost un fake, s-au făcut că fac moțiune!/ Cei de la USR  strigă ceva și pleacă (VIDEO)
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Președintele Pro-România a criticat, marți seară, felul în care opoziția a tratat moțiunea de cenzură care a picat marți în Parlament, arătând că nu și-au dorit sub nicio formă să fac în așa fel încât să aibă șanse de reușită.

„Da, chiar m-am gândit că se poate face un guvern mai bun, nu din povestea asta că vine domnul Orban. Puteam să îi conving, dacă aveam ce să le spun. Am discutat cu o sută de PSD-iști toți mi-au pus aceeași întrebare, am înțeles că votăm moțiunea marți, dar miercuri? USR a zis că nu discută cu voi (nr. Pro-Româniar), dar cu noi (nr. PSD-iștii care votau moțiunea). PNL a zis că îl pune pe Orban, noi ce facem? Iohannis nu a zis nimic. A fost un Fake! Ei s-au făcut că fac moțiune, dar în același timp a fost un moment în care ai putut să vezi niște lucruri, eu le-am urmărit cu alți ochi. Doamna Dăncilă a venit exact cu textul de la moțiunea de anul trecut, nu a schimbat nimic. De la PNL, doamna Turcan a zis ce a zis și acum o moțiune două și trei, de la USR domnul Barna nu știu ce a zis. Nu s-a resetat nimic”, a afirmat Victor Ponta.

Fostul premier a mai criticat și USR pentru lipsa de interes privind moțiunea, fiind elocvent exemplul lui Cristian Ghinea care a preferat să demisioneze ca să plece la Bruxelles, deși putea să facă acest lucru și după votul de marți.

„Eu iau lucrurile în serios, cei de la USR strigă ceva și pleacă. Pleacă la Bruxelles, nu au fost la vot. Mihai Tudose azi a votat după care mâine își dă demisia și pleacă la Bruxelles, nici nu s-a pus problema să plece înainte”, a subliniat Victor Ponta.

Moțiunea de cenzură a opoziției a reușit să adune doar 200 de voturi, deși avea nevoie de 233 pentru a dărâma guvernul Dăncilă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:57 - Cine sunt maneliștii din România care au invadat scenele din Chișinău. Primarul pro-rus, Ion Ceban, a promovat toate concertele organizate din bani publici, pe rețelele sociale
16:42 - Un pescar norvegian a prins un submarin nuclear al SUA și l-a târât 4 kilometri
16:28 - Un adolescent de 17 ani din Covasna a înjunghiat un bărbat de 33 de ani. Victima a fost transportată la spital
16:21 - Decizia surprinzătoare luată Mircea Lucescu cu doar câteva ore înainte de meciul România-Kosovo. La ce jucători a renunțat
16:10 - Surse: Scenariile de lucru în Ministerul Finanțelor pentru creșterea taxelor din 2025 – impozit pe venit de 20%, TVA de 21% sau impozit progresiv
15:59 - Teodora Desagă: Singura variantă ca dreapta să guverneze în România din 2025 este ca reprezentanții Forța Dreptei să intre în Parlament. Ludovic Orban, singurul candidat liberal care nu a trădat votul anti-PSD (VIDEO)
15:42 - Silviu Coșa: Sondajele s-au transformat într-un instrument de manipulare. PNL a avut un scor politic în zona 30% în primăvară și la acesta ne raportăm în toate acțiunile noastre (VIDEO)
15:25 - Diana Buzoianu: Avem partea de PSD și sateliți ai PSD – AUR, Geoană, PNL – și avem un om și un partid care nu s-au legat sub nicio formă de PSD până acum, Elena Lasconi și USR (VIDEO)
15:03 - Ciucă se detașează tot mai clar în plutonul dreptei. Noul sondajul CIRA confirmă finala prezidențială între candidații PSD și PNL
14:59 - Relația dintre Silviu Prigoană și Mihai Bendeac. Ce făceau în fiecare seară