Michel Platini, fostul preşedinte al UEFA a fost arestat, în localitatea franceză Nanterres,sub suspciunea de luare şi dâre de mită în ancheta care investighează condiţiile acordării statului Qatar organizarea Cupei Mondiale de ftobal din 2022, relatează The Sun.
Platini, acum în vârstă de 63 de ani,a fost şeful UEFA în intervalul 2007-2015, până când a primit interzis în fotbal din partea Comitetului de Etică al FIFA. Decizia fiind motivată de faptul că a acceptat o „plată neloială” de 1,6 milioane de euro de la un alt fost şef UEFA, Sepp Blatter. Michel Platini nici nu a negat faptul că şi-a vândut votul în 2010.
El este însă şi triplu câştigător al Balonului de Aur şi este considerat unul dintre cei mai buni jucători ai anilor 80′.
Qatar a primit organizarea Cupei Mondiale din 2022 în decembrie 2010, aproape imediat victoria arabilor fiind pusă sub semnul întrebării.
CARMEN HARRA A FĂCUT ANUNȚUL! MAREA CÂNTĂREAȚĂ VA PĂRĂSI SCENA! INCREDIBIL CINE ESTE (GALERIE FOTO)
Va fi prima Cupă Mondială desfăşurată iarnă, iar alte ţări alăturate pot participa la găzduire dacă FIFA va decide să extindă numărul participantelor.