Traian Băsescu: „PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale”

Traian Băsescu: PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale
Foto: captură B1TV

Fostul preşedinte Traian Băsescu a arătat, luni seară, că nu există niciun plan comun al opoziţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2019, dar a susţinut că nici nu ar fi nevoie de un asemenea scenariu pentru că PSD nu are un candidat care să îl poată învinge pe preşedintele Klaus Iohannis.

„Plan comun nu există în opoziție, dar foarte probabil îi va strânge nevoia, ca și pe mine, iar soluția e să bată PSD la locale. PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale”, afirmat Traian Băsescu, la Digi24.

Traian Băsescu, încă senator PMP, a arătat că opoziţia nu are şanse să treacă prin Parlament moţiunea de cenzură, dar a arătat că acest demers era obligatoriu pentru PNL.

„Nu va trece moțiunea, însă opoziția nu avea ce să facă. Tema președintelui PNL în campania internă a fost Jos Dragnea, Jos PSD, or, dacă nu depuneau o moțiune de cenzură, erau penibili. Au depus-o, dar din păcate nu va trece. Va fi un motiv de consolidare a zdruncinatului PSD și ALDE. Vor spune la vot – suntem puternici, nu putem fi dați jos”, a mai arătat PNL.
Pe de altă parte, fostul președinte este deranjat de abordarea PNL de a negocia individual cu oameni din PSD pentru moțiunea de cenzură, în contextul în care partidul blama astfel de practici în trecut.

„Pe mine mă deranjează chestia asta cu negociem individual cu oameni din PSD. Exact ce afișăm ca opoziție noi nu luăm parlamentari de la putere, exact aia facem. Ce e cu sesiunea asta de mercato de parlamentari? Acuzăm orice altfel de acțiune de genul acesta, dar acum e bună. Datorită modului cum s-a desfășurat campania pe tema jos PSD, PNL nu avea ce să facă, trebuia să depună o moțiune pentru că altfel se descalifica în fața propriului electoral”, a explicat Traian Băsescu.

Camera Deputaților și Senatul vor dezbate și vota, marți, în plen reunit, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură prin care partidele de opoziție vor demiterea Guvernului Dăncilă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:42 - Un pescar norvegian a prins un submarin nuclear al SUA și l-a târât 4 kilometri
16:28 - Un adolescent de 17 ani din Covasna a înjunghiat un bărbat de 33 de ani. Victima a fost transportată la spital
16:21 - Decizia surprinzătoare luată Mircea Lucescu cu doar câteva ore înainte de meciul România-Kosovo. La ce jucători a renunțat
16:10 - Surse: Scenariile de lucru în Ministerul Finanțelor pentru creșterea taxelor din 2025 – impozit pe venit de 20%, TVA de 21% sau impozit progresiv
15:59 - Teodora Desagă: Singura variantă ca dreapta să guverneze în România din 2025 este ca reprezentanții Forța Dreptei să intre în Parlament. Ludovic Orban, singurul candidat liberal care nu a trădat votul anti-PSD (VIDEO)
15:42 - Silviu Coșa: Sondajele s-au transformat într-un instrument de manipulare. PNL a avut un scor politic în zona 30% în primăvară și la acesta ne raportăm în toate acțiunile noastre (VIDEO)
15:25 - Diana Buzoianu: Avem partea de PSD și sateliți ai PSD – AUR, Geoană, PNL – și avem un om și un partid care nu s-au legat sub nicio formă de PSD până acum, Elena Lasconi și USR (VIDEO)
15:03 - Ciucă se detașează tot mai clar în plutonul dreptei. Noul sondajul CIRA confirmă finala prezidențială între candidații PSD și PNL
14:59 - Relația dintre Silviu Prigoană și Mihai Bendeac. Ce făceau în fiecare seară
14:57 - Elena Lasconi, scrisoare deschisă către Karl Nehammer, publicată în Die Presse: I-am cerut cancelarului Austriei sprijinul pentru o decizie finală privind intrarea în Schengen