Liderul USR, Dan Barna, validează în continuare Antena 3, afirmând, într-un interviu pentru g4media.ro, că oamenii l-au recunoscut la frizerie după ce a fost la emisiunea lui Mihai Gâdea. Barna mai spune că nu exclude să mai meargă în viitoar la televiziunea trustului lui Voiculescu, chiar dacă este un postat care a insultat și jignit USR în campanie.
“Nu mi-a părut rău că am fost prima dată. Nici pe departe. Dacă aș da timpul înapoi aș face la fel, fără să clipesc. Pentru fiecare român din cei două milioane care ne-au votat cu încredere, cu entuziasm, cu speranță, există tot în această România un alt român, tot două milioane, aproximativ, care nu ne cunoaște. Care nu a avut ocazia să mă audă și să ne audă și pe care eu consider cred că trebuie să le respectăm în egală măsură.
Efectul deplasării la Antena 3 a fost acela că la frizerie, unde am fost, oamenii m-au recunoscut după ce am mers la Antena 3”, a declarat liderul USR.
“Nu exclud să mai particip la astfel de emisiuni. Pentru că repet este o bucată de Românie cu care vreau să vorbesc și eu consider că merită să fie respectată și să-i putem adresa mesaje”, a adăugat Barna.
De ascemenea, acesta continuă atacul la președintele Klaus Iohannis. Liderul USR spune că ia în calcul varianta unei candidaturi la Primăria Sibiului (locul unde și-a început cariera politică Iohannis), dar că nu s-a decis dacă pentru anul viitor sau peste patru ani. ”Poate să fie o opțiune de carieră. Nu exclud”, a precizat liderul USR în interviul pentru G4Media.ro.
Anunțul său vine după ce, inițial anunțase că pare decis să candideze la președinție, susținând că Iohannis trebuie înlocuit de la palatul Cotroceni.
Reamintim că, la sfârșitul lunii trecute, Barna își justifica apariția în emisiunea lui Mihai Gâdea aratând că a vrut să vorbească şi altui tip de public care să nu mai trăiască în dezinformare sau informaţie puţină şi susținând că a primit mesaje de mulţumire că a fost în „biserica părinţilor lor”, adică Antena3, şi au vorbit cu „patriarhul” Mihai Gâdea. (Detalii AICI)