Taximetriștii amenință cu GREVA FOAMEI dacă Guvernul reglementează activitatea companiilor de ridesharing precum Uber, Bolt sau Clever

Taximetriștii amenință cu GREVA FOAMEI dacă Guvernul reglementează activitatea companiilor de ridesharing precum Uber, Bolt sau Clever
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Continuă scandalul între între taximetriști și reprezentanții companiilor de ridesharing.

La Ministerul Transporturilor (MT) a fost organizată, luni, şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto (ridesharing), la care au participat zeci de reprezentanţi ai taximetriştilor, pe de o parte, şi ai companiilor de ridesharing, pe de altă parte.

Taximetriștii amenință că vor intra în greva foamei dacă Guvernul va reglementa prin OUG activitatea companiilor precum Uber, Bolt sau Clever.

De cealaltă parte, aceștia speră ca proiectul să se afle pe ordinea de zi în ședința Executivului de joi. De asemenea, propun ca taximetriştii să aibă acces la platformele de transport alternativ.

„Noi ne dorim ca ordonanţa de urgenţă să intre pe ordinea de zi a Guvernului în şedinţa de joi, pentru că situaţia din trafic este tot mai gravă de la o zi la alta. Sunt peste 150 de şoferi sancţionaţi, majoritatea dintre ei sunt cu plăcuţele ridicate. Ei au maşinile personale indisponibile în momentul ăsta”, a declarat, la sfârşitul dezbaterii, Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economia Digitală, reprezentantul Uber, Bolt şi Clever, potrivit Agerpres.

Mihai Ghişa – prim vicepreşedinte pe ramura taxi la FORT – spune că sunt de acord cu legiferarea acestui tip de transport, dar să se facă în conformitate cu transportul public de persoane. Totodată, taximetriștii nu sunt de acord cu termenul de „tarif dinamic”.

„Punctul nostru de vedere este clar: această lege a transportului alternativ, care este folosit de mai multe aplicaţii care au intrat pe teritoriul României în urmă cu 4 ani şi tot intră pe piaţă altele noi – suntem de acord cu o legiferare, să nu mai rămână în acest haos total cum este acum, dar trebuie să fie legiferaţi conform transportului public de persoane, deoarece avem nişte hotărâri ale instanţelor judecătoreşti în care se spune clar că fac transport de persoane, deci merg cu clientul din punctul A în punctul B. În al doilea rând, avem vechimea autoturismului, pentru că avem un program Rabla în România care vorbeşte de o vechime de 8 ani a maşinilor, iar aici noi legiferăm şi autorizăm transport de persoane care să ducă copiii noştri, familiile noastre, pe o vechime de 15 ani, ceea ce nu este normal. Iar dacă copiem într-adevăr transportul în regim de taxi, să îl copiem întrutotul, adică cu aparate fiscale, cu înregistrare fiscală pe teritoriul României, inclusiv a platformelor, nu doar a transportatorilor, pentru că banii pleacă din ţară şi nu se întorc taxele pentru acei 25% de exemplu tot în România, rămân afară”, a arătat acesta.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`