PSD-iștii par a fi prăbușiți moral, iar Iohannis, pe bună dreptate, de asta profită, a declarat Traian Băsescu, pentru B1 TV. Liderul PMP, viitor europarlamentar, a mai susținut că Iohannis își dorește, prin acest pact, o victorie rapidă și asta pentru că, în curând, vor avea loc alegerile prezidențiale.
Băsescu mai este de părere că acest pact este unul util, dar ar fi fost mai bine să fie extins și la alte domenii, nu doar la Justiție.
”În coabitare e bine să se ajungă la un document politic, care face ca statul să funcționeze.
Eu cred că nu sunt motive să nu funcționeze. Pactul are în spate referendumul și asta dă forță pactului. El se referă doar la Justiție, iar propunerea lui Iohannis pleacă de la niște realități, după care vine cu rezultatul referendumului și corectează realitățile.
E un document care, cred eu, va fi dus la îndeplinire.
Ei (PSD-iștii) dau vina pe Dragnea. Și cei care erau cel mai apropiați de el spun că Dragnea a vrut așa. Toată lumea dă vina pe Dragnea. Cred că vor face cel puțin o parte din modificări. Par a fi prăbușiți moral, iar Iohannis, pe bună dreptate, de asta profită și le dă un document politic important. Dacă era timp și nu era limitarea la Justiție, trebuia un pact mult mai larg. pe infrastructură, spitale, educație. Erau multe de băgat într-un asemenea document.
PMP va veni cu aceste propuneri. E de văzut ce se va accepta… E evident că Iohannis vrea un succes scurt, rapid, pe bună dreptate. Urmează alegerile prezidențiale, or un pact complet va lua timp și e greu de pus în practică”, a declarat Traian Băsescu, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.