Militarul român care a murit după ce a fost rănit în Afganistan în 2011 a fost condus pe ultimul drum

Militarul român care a murit după ce a fost rănit în Afganistan în 2011 a fost condus pe ultimul drum

Militarul care a murit după ce a fost rănit grav în toamna anului trecut în Afganistan a fost condus pe ultimul drum. Subofiţerul în vârstă de 25 de ani se afla în comă de opt luni, iar în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat. Tânărul a fost înmormântat în comuna natală Prunişor, din judeţul Mehedinţi, în cadrul unei ceremonii militare. Bărbatul a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Ion Lucian Leuștean a fost înmormântat cu onoruri militare. Îndurerate, rudele și prietenii l-au condus pe ultimul drum, iar un sobor de preoți i-au oficiat ceremonia religioasă, demnă de un adevărat erou.

Zeci de cadre militare au făcut, de asemenea, parte din cortegiul funerar. La finalul înmormântării, superiorii săi au anunțat că tânărul care a murit în Afganistan a fost înaintat în grad, fiindu-i acordat gradul de sublocotenent post-mortem.

Tânărul a fost rănit grav în septembrie anul trecut în timp ce se afla în misiune în Afganistan, în urma deflagrației unei bombe atizanale. A fost apoi adus în țară și internat la Spitalul de Urgență militar din București și a stat în comă mai multe luni. Bărbatul a intrat apoi în stop cardiorespirator, și în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața, pe 9 mai anul acesta, a decedat.

Militar condus pe ultimul drum

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_19088').select();" id="embed_text_19088" />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card