Şofer bătut şi încătuşat de poliţişti, după ce ar fi refuzat să-i recolteze sânge, deși acesta solicitase acest lucru (VIDEO)

Şofer bătut şi încătuşat de poliţişti, după ce ar fi refuzat să-i recolteze sânge, deși acesta solicitase acest lucru (VIDEO)

Doi ofiţeri de poliţie au fost înregistraţi cum au luat cu forţa şi au trântit la pământ un şofer, în timp ce se aflau în interiorul Institutului Naţional de Medicină Legală ‘Mina Minovici’, unde se duseseră pentru o recoltare de sânge, solicitată chiar de șofer.

Bărbatul agresat susţine că, în data de 27 martie 2019, a fost oprit de poliţie pe Calea Brâncoveanu șii s-asolicitat să dea probe de fiolă. El ar fi refuzat, dar s-a oferit să dea probe de sânge, motiv pentru care a fost dus la un cabinet.

La cabinet însă, potrivit relatărilor bărbatului, medicii nu i-au recoltat probe de sânge din cauza faptului că poliţiştii l-ar fi împiedicat în mod deliberat să facă acest lucru. Pentru că ulterior, să-l agreseze fizic şi să-l încătuşeze. În cele din urmă, bărbatului i s-a luat şi carnetul şi s-a ales şi cu dosar penal.

Şoferul agresat şi-a scos şi certificat medico-legal pentru 1-2 zile, în care se precizează că „prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire și cu corpuri dure şi prin comprimare în structuri rigide”.

Fragment din înregistrare:

Şofer: Deci vă rog frumos, eu vreau sânge, de ce nu mi se ia sânge?
Poliţist: Aţi avut această ocazie…
Şofer: Nu am avut nicio ocazie. V-am întrebat de ce nu mi s-a spus ceva… De ce nu mi se ia sânge?
Poliţist: Haideţi să mergem…
Şofer: De ce nu mi se ia sânge, vă rog frumos să-mi explicaţi.
Poliţist: Eu n-o să vă recoltez niciodată sânge.
Şofer: Păi de aici am venit să mi se ia sânge, sunt pe scaun, sunt într-un birou, de ce nu mi se ia sânge?
Poliţist: Aţi refuzat acest…
Şofer: Nu am refuzat nimic. De ce nu mi se ia sânge? Deci vă rog frumos să mi se ia sânge.
Poliţist: Haideţi să ieşim de aici că mai sunt şi alţii care aşteaptă.

În acest moment, intra în salon un bărbat identificat de şofer drept medicul, care nu are nicio reacţie.

Şofer: Deci vă rog frumos să mi se ia sânge. Am venit aici să mi se ia sânge. Nu am refuzat niciodată, eu să nu mi se ia…
Poliţist: Haideţi afară odată! Gata cu prostiile astea! M-am săturat! Haideţi!
Şofer: Deci vă rog frumos…
Poliţist: Vă rog frumos să ieşiţi!

La o masă din salon apare şi al doilea poliţist, care potrivit bărbatului, completaprocesul verbal care ar fi fost semnat de doctor cu privire la refuzul recoltării sângelui.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Întâmplările relatate de bărbat:

„Mi s-a întocmit un dosar penal pe motiv că am refuzat să dau probe de sânge în care, din filmarea pe care o deţin, reiese cum mă rugam de domnii poliţişti şi de medic, aflându-mă în incinta cabinetului INML, rugându-mă de dânşii să mi se ia sânge. M-au scos cu forţa afară din cabinetul INML, încătuşat şi lovit, şi reţinut aproximativ 4 ore, fără să-mi înapoieze telefonul mobil pe motiv că îi filmez şi că o să arăt public cum se poartă cu mine.

Menţionez că a fost oprit un martor de către domnii poliţişti şi filmat cu camera nr. 1 din cadrul Brigăzii Rutiere, în care sunt întrebat dacă doresc să dau sânge. Şi de faţă cu martorul respectiv spun că doresc să mi se recolteze sânge.

Mai există un martor care a asistat la toate cele întâmplate fiind cu mine în maşină”, a relatat bărbatul pentru site-ul B1.

Care a fost răspunsul autorităţilor

Site-ul B1.ro a solicitat atât Inspectoratului General al Poliţiei (IGP), cât şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) un punct de vedere, în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii. Site-ul B1 a solicitat să i se comunice:

  1. Legalitatea modului în care au acţionat cei doi ofiţeri;
  2. Ce măsuri legale intenţionează să ia pe linie disciplinară şi legală, în situaţia în care se va dovedi că ofiţerii nu au respectat procedurile legale;
  3. Dacă socotesc că modul în care cei doi poliţişti au acţionat constituie purtare abuzivă, conform art.296 cod penal sau/şi abuz în serviciu, confor art.297 cod penal;
  4. Dacă au vreo informaţie cu privire la un astfel de episod, care să se fi desfăşurat pe data de 27 martie 2019;
  5. În situaţia în care ofiţerii nu au respectat procedurile legale, atunci ce ar fi trebuit să facă.

În răspunsului Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) din data de 25 aprilie se precizează că:

„Din verificările efectuate la structura competentă din cadrul I.G.P.R. a rezultat faptul că, există o plângere formulată de persoana la care faceți referire, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 Cod Penal. În acest sens, nu putem emite un punct de vedere cu privire la legalitatea modului de acțiune al polițiștilor implicați.

Totodată, precizăm faptul că, la nivelul I.G.P.R, – Direcția Control Intern nu au fost înregistrate lucrări privind incidentul menționat.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`