Cei mai importanţi actori de pe scena politică prezenţi la Catedrala Mânturirii Neamului: Iohannis, Tăriceanu şi Ciolacu, unul lângă altul, pentru discursul Papei Francisc (FOTO, VIDEO)

Cei mai importanţi actori de pe scena politică prezenţi la Catedrala Mânturirii Neamului: Iohannis, Tăriceanu şi Ciolacu, unul lângă altul, pentru discursul Papei Francisc (FOTO, VIDEO)

Toată atenţia României a fost îndreptată vineri către vizita Papei Francisc în România! Acesta a fost urmărit de zeci de mii de oameni în pelerinajul acestuia de la aeroportul Otopeni la Palatul Cotroceni, de la Patriarhie la Catedrala Mânturii Neamului.

În ultimul din aceste locuri, au fost prezente şi cele mai importante figuri de pe scena politică. Preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, au stat unul lângă altul.

În primul rând a mai fost prezentă şi Viorica Dăncilă, dar şi foştii preşedinţi Traian Băsescu şi Emil Constantinescu. De asemenea, a fost prezent şi Valer Dorneanu, Custodele Coroanei Regale, Principesa Margareta, şi soţul său, Principele Radu Duda, numeroşi miniştri şi alţi oficiali ai statului român.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

De asemenea, opoziţia a fost unită cu această. Eugen Tomac, Ludovic Orban şi Victor Ponta au făcut o poză împreună în aşteptarea Papei Francisc.


Foto: Facebook/ Eugen Tomac

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”