Pentagonul a recunoscut că suspecţii în cazul atentatelor de la 11 septembrie 2001 au fost torturaţi în închisori. Potrivit presei britanice, se pare că cel care ar fi dat ordinul de tortură ar fi fost chiar fostul preşedinte George W. Bush.
Pentagonul a publicat mai multe transcrieri ale audierilor desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute în cazul celor cinci suspecţi de comiterea atentatelor de la 11 septembrie 2001 de la New York.
Conform mărturiilor celor prezenţi în sală, un ofiţer de securitate a încercat să mascheze mărturiile cutremurătoare ale celor deţinuţi la Guantanamo, şi a tăiat sunetul de câteva ori, Oficial, s-au invocat erori tehnice sau neatenţia.
Chiar şi aşa, deşi nu s-a putut auzi tot ce s-a discutat, au existat unele voci care au povestit ce s-a întâmplat.
Căpitanul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, Michael Schwartz a explicat pentru Daily Mail că unul dintre suspecţi, Walid Blid Attash, a refuzat să coopereze cu tribunalul din cauză că a fost torturat de cei din conducerea CIA din ordinul fostului preşedinte George W.Bush. Numele de cod al torturilor a fost „tehnici avansate de interogare”.
Cei care au asistat la audierile de sâmbătă nu au putut auzi remarca lui Schwartz, deoarece au ascultat depoziţiile din spatele unui geam gros de sticlă. Conversaţiile din sala de judecată le-au fost transmise înregistrate, cu o întârziere de 40 de secunde.
Bin Attash, alături de alţi suspecţi din al-Qaida, au fost iniţial condamnaţi la moarte, pentru uciderea a 2.976 de persoane, în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001.