Managerul Spitalului Județean din Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că decizia de a-l aduce cu elicopterul SMURD în Capitală pe senatorul PSD Virginel Iordache, diagnosticat cu enteroviroză, a fost luată de medicii suceveni „sub presiune și sub amenințări”, scrie Obiectiv de Suceava.
“Înțeleg că acum toată lumea învinovățește medicii suceveni că au solicitat transferul cu elicopterul SMURD pentru așa un diagnostic. Dar medicii au luat această decizie sub presiune și sub amenințări. A țipat la toată lumea. A amenințat. A cerut să fie transferat și a refuzat Ambulanța. Ce puteau face medicii?! Să-l ducă unul cu mașina personală?! La „Matei Balș“ a primit același diagnostic și același tratament. I-au mai dat în plus o pastilă de Tamiflu”, a declarat, pentru Obiectiv de Suceava, Vasile Rîmbu.
Pentru PRO TV, Rîmbu a susținut că pacientul nu era în stare critică, dar, fiind parlamentar, poate are alte drepturi: “El a zis: “Eu nu vreau cu ambulanţa, eu vreau cu elicopterul”. Este un drept al pacientului. Noi am trimis centrului de coordonare de la Iaşi dorinţa lui de a fi transportat la Institutul ”Matei Balş” cu elicopterul. Nu era pacient critic. Dânsul este şi parlamentar. Poate ei au alte drepturi. SMURD-ul putea să spună că nu este pentru transportul cu elicopterul… Au analizat, au dat de două ori telefon să vadă ce diagnostic şi au luat decizia să-l transporte cu elicopterul.”
De asemenea, medicii de la Spitalul Județean au reafirmat că, în momentul transferului, Iordache era în stare stabilă, cu o tensiune arterială de 11 cu 6, fără a ridica vreo problemă care să necesite transferul de urgență cu elicopterul.
De altfel, Spitalul Județean Suceava a fost anunțat joi că Iordache se simte bine și va fi retrimis la Suceava, nefiind necesară internarea sa în continuare la Institutul “Matei Balș“ din București, unde i s-a pus diagnosticul endocardită. Drumul retur va fi făcut cu o ambulanță.