Meciul dintre pugilistul Lucian Bute și britanicul Carl Froch se va disputa la data programată iniţial, 26 mai, a anunțat miercuri preşedintele FR de Box, Rudel Obreja, potrivit Mediafax.
„Meciul cu Froch se va disputa la data stabilită iniţial. Lucian a primit astăzi acceptul doctorului, a fost la un pas să-şi piardă un deget pentru că a avut o infecţie foarte urâtă, dar a mers la timp la doctor şi a fost salvat. Este în programul normal de pregătire, mâine va avea un antrenament cu public la Montreal, după care pe 12 dimineaţa, va pleca spre Londra, unde va sta câteva zile, înainte de plecarea către Nottingham”, a anunțat Obreja.
Cu doar câteva zile în urmă, o sursă străină anunța că meciul ar putea fi amânt din cauza unei infecții la picior contractată de Bute, situație în care centura românului ar fi fost pusă în pericol.