Ludovic Orban, președintele PNL, a afirmat, într-un interviu pentru Reuters, că dacă liberalii vor ieși învingători la alegerile europarlamentare de pe 26 mai, în coaliția de guvernare va fi declanșată o criză, potrivit Agerpres.
„Dacă vom ieşi învingători la alegerile europene, acest lucru va declanşa o criză în coaliţia de guvernare”, a spus Orban, al cărui partid de centru este un aliat vechi al preşedintelui Klaus Iohannis, ambii opunându-se schimbărilor făcute de guvern la Codul Penal, potrivit Reuters.
„În cele din urmă parlamentarii vor trebui să recunoască şi să se supună evidenţei – votul popular”, a afirmat liderul PNL în interviu.
Totodată, Ludovic Orban a precizat că popularitatea în scădere a Guvernului României arată nemulţumirea populaţiei în privinţa măsurilor sale de erodare a sistemului judiciar şi îi va încuraja pe rivali să încerce să îl răstoarne după alegerile europene.