Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a respins posibilitatea interzicerea aplicaţiilor de ride-sharing precum UBER, Bolt sau Clever prin amânarea adoptării unei legislaţii care să reglementeze situaţia acestor prestatori de servicii.
„Sub nicio formă nu s-a pus problema de așa ceva! Din contră, cred că atât eu, cât și vicepremierul Daniel Suciu am avut toată deschiderea față de cei care folosesc alte aplicații. Avem în lucru un proiect de OUG care va reglementa acest domeniu, la care au lucrat mai multe ministere și care va urma procedura consultării publice. Nu înțeleg de ce aruncă unii fake news de genul acesta, întrucât nici Ministerul Dezvoltării și nici Ministerul Transporturilor nu au adoptat vreodată un act care să elimine vreo aplicație de acest gen de pe piață. Noi ne dorim ca toate domeniile să fie reglementate și să combatem pirateria”, a declarat Răzvan Cuc.
Reamintim că taximetriştii au protestat în mai multe ocazii şi au cerut regelmentarea legislaţiei privind transportul în regim de taxi, cât şi interzicerea aplicaţiilor de ride-sharing.