Un microbuz școlar din Beiuș, Bihor, plin cu elevi, a fost implicat, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident teribil în Ungaria, o adolescentă stingându-se din viață, iar un băiat fiind în comă.
Maşina în care se aflau s-a izbit de semiremorca unei cisterne de lapte care circula în faţa ei.
Accidentul s-a produs lângă Cegléd, pe A4, iar în microbuz erau doi şoferi români, 11 elevi adolescenţi şi 4 însoţitori ai acestora. Adolescenţii, din Spania şi Portugalia, plecaseră de la Beiuş şi mergeau spre aeroportul Ferihegy.
András Tamás, purtătorul de cuvânt al Căpităniei judeţene de Poliţie Pest, a declarat presei maghiare că, în urma impactului, o adolescentă din Portugalia, în vârstă de 16 ani, a murit pe loc, iar mai multe persoane au rămas încarcerate. Un băiat, care a stat lângă adolescenta portugheză, a intrat în stare de şoc şi a fost transportat la un spital din Budapesta.
Ceilalţi copii şi însoţitorii care au scăpat nevătămaţi au fost transportaţi de maşini de poliţie la aeroport, pentru a prinde cursa spre casă, scrie ebihoreanul.ro.
Elevii implicaţi în accidentul rutier au petrecut 5 zile la Beiuş, în perioada 5-9 mai, în cadrul unui proiect Erasmus Plus.