Ministrul Muncii, Marius Budăi, explică de ce Guvernul nu a depus candidatura pentru ca România să găzduiască Autoritatea Europeană a Muncii (AEM).
Potrivit acestuia, statul care asigură Președinția Consiliului Uniunii Europene nu poate înclina balanța în situații care l-ar favoriza față de celelalte state membre.
“Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene presupune ca statul care o asigură să acționeze imparțial, în calitate de arbitru între statele membre, astfel încât acestea să ajungă la acord pe directivele și regulamentele aflate în dezbatere.
Așadar, România nu își putea depune candidatura pentru a găzdui sediul Autorității Europene a Muncii (ELA), după ce a condus negocierile între Statele Membre ale Uniunii Europene, dar și cu Parlamentul European, pentru adoptarea Regulamentului de înființare a acestei autorități.
Menționăm că, după organizarea a 8 reuniuni tehnice, 7 trialoguri și două reuniuni COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Guvernelor Statelor Membre ale Uniunii Europene), Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a reușit să ajungă la un acord, în data de 14 februarie, cu Parlamentul European, pe Regulamentul de înființare a ELA.
Propunerea de Regulament pentru constituirea Autorității Europene a Muncii a fost publicată de Comisia Europeană în 13 martie 2018.
În concluzie, România a depus eforturi consistente pentru adoptarea Regulamentului de înființare a ELA, astfel că România nu putea să încerce să influențeze în favoarea sa stabilirea sediului, din calitatea imparțială de exercitare a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Se pare ca europarlamentarul PNL Mureșan a stat degeaba în ultimii ani pe la Bruxelles, din moment ce nu știe chestiuni elementare despre funcționarea instituțiilor Uniunii Europene”, a scrie Marius Budăi pe Facebook.
Ministrul PSD răspunde astfel acuzațiilor europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan care acuză Guvernul că a refuzat ca România să găzduiască Autoritatea Europeană a Muncii (AEM).
“De două ori am făcut apel public Guvernului României să depună o candidatură serioasă pentru a găzdui această nouă instituție europeană”, a spus Mureșan. (Detalii AICI)