Trupul neînsufleţit al lui Filaret Moţco va fi adus în ţară vineri

Trupul neînsufleţit al lui Filaret Moţco va fi adus în ţară vineri
Foto: news.corect.com

Corpul neînsufleţit al lui Filaret Moţco, românul care a murit în urma evenimentului de la Centrul ONU de la Mazar-i-Sharif, în Afganistan, va fi adus în România, vineri, la ora 8:10, notează Agerpres.

O aeronavă TAROM va aduce corpul neînsufleţit al românului pe Aeroportul militar Otopeni, după care va fi organizată o ceremonie militară organizată de către Ministerul Apărării Naţionale.

„După efectuarea operaţiunilor specifice de trecere a frontierei va fi organizată de către MApN o ceremonie militară la Aeroportul militar Otopeni, urmată de un moment în care cunoscuţii şi prietenii apropiaţi vor putea să prezinte un ultim omagiu. Va fi transportat cu o aeronavă militară către Suceava, de unde va fi preluat pentru ultimul drum spre Izvoarele Sucevei de către o unitate specializată a MApN. Pe tot parcursul drumului, corpul neînsufleţit va fi însoţit de un reprezentant ONU. Funeraliile la Izvoarele Sucevei vor avea loc pe 9 aprilie”, a precizat un oficial MAE, citat de sursa precizată.

Potrivit Agerpres, Ambasada României la Islamabad a întocmi documentele necesare repatrierii cetăţeanului român decedat.

Filaret Moţco ocupa funcţia de ofiţer de afaceri politice în cadrul Centrului Operaţional Nord al Naţiunilor Unite din Afganistan de aproape doi ani.

Filaret Moţco era expert pe probleme de relaţii şi organizaţii internaţionale, participând la numeroase evenimente în cadrul Centrul Operaţional al ONU din Kandahar, misiuni OSCE din Tadjikistan, Federaţia Rusă ori în zona Caucazului de Nord-Cecenia.

Mai mulţi angajaţi ai ONU şi-au pierdut viaţa vineri, în urma atacurilor asupra unui birou al instituţiei din oraşul afgan Mazar-i-Sherif, manifestanţii protestând împotriva incendierii Coranului de un pastor din Statele Unite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:49 - Robert Sighiartău (PNL): „Povestea asta cu dăm premierul la alt partid, ca să arătăm că împărțim puterea, este o formă de manipulare tocmai ca să nu trezească aceeași frică și teamă pe care poporul, pe bună dreptate, o are față de PSD” (VIDEO)
20:47 - Sighiartău (PNL): „PSD se pregătește deja de planul de rezervă, acela de a guverna cu AUR. Sigur, o altă formulă de AUR – încearcă prin Târziu, prin alți lideri să guverneze după alegeri cu acest partid” (VIDEO)
20:26 - Germania a înregistrat primul caz de variola maimuței. Varianta virusului este mai periculoasă
20:21 - Un român a rămas fără mașină și fără o geantă plină de bani, după ce polițiștii au descoperit ce ascundea
20:14 - Vlad Nistor, despre acuzațiile PNL la adresa PSD: Asta ar fi, cred eu, cel mai înfiorător lucru care i s-ar putea întâmpla poporului român (VIDEO)
19:58 - Pensionarii care au primit bani mai mulți din greșeală nu trebuie să îi returneze
19:51 - Nicușor Dan: „Nimeni nu verifică activitatea de urbanism a primăriilor de sector, instituțiile de control nu funcționează” / Despre acuzația că nu vrea să mai dea autorizații de construire: „E propaganda speculatorilor imobiliari” (VIDEO)
19:47 - Populația Ucrainei a scăzut alarmant de la începutul invaziei ruse. Numărul ucrainienilor care au intrat ilegal în România
19:29 - Gorj: Școală și grădiniță modernizate cu 1 milion de euro, ținute închise. Care este explicația primarului
19:28 - Există sau nu o înțelegere între PSD și AUR? Laurențiu Gîdei: Cred că lucrurile au mers prea departe. Cei doi care au lansat astfel de supoziții sunt niște amatori ai politicii, niște iresponsabili (VIDEO)