COD GALBEN de ploi și vijelii în jumătate de țară: Care sunt zonele afectate (FOTO)

COD GALBEN de ploi și vijelii în jumătate de țară: Care sunt zonele afectate (FOTO)
Foto: pixabay.com

Meteorologii au emis luni două atenţionări cod galben de precipitaţii şi instabilitate atmosferică accentuată.

Prima atenţionare vizează 25 de judeţe şi Capitala și este valabilă în intervalul 6 mai, ora 14 – 6 mai ora 23.

”În intervalul menționat, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea și la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă care vor depăși 25…35 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse”, se arată în anunțul Administrației Naționale de Meteorologie.

A doua atenționare vizează 23 de județe din centrul și nordul țării și este valabilă începând din data de 6 mai, ora 23 până la 7 mai, ora 23.

În intervalul menționat în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină.

În zonele montane, iar trecător și în Transilvania și Subcarpații Moldovei, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. La altitudini de peste 1500m vântul va avea intensificări de peste 70…80 km/h spulberând zăpada.

Mai ales pe parcursul zilei de marți (7 mai) local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h.
Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată țara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:29 - Dan Dungaciu: Maia Sandu are o șansă, în primul rând, bazată pe mobilizarea diasporei. Nu văd niciun candidat care, chiar dacă ar spune-o, i-ar da voturile / Trebuie să regândim aproape radical strategia pentru 2025 (VIDEO)
22:05 - Florin Roman: Câciu mai bine s-ar ocupa de ministerul pe care s-a pus praful de când îl conduce. Să se apuce să-și caute gradul de absorbție, cu lupa, dacă altfel nu îl găsește
21:43 - Adrian Câciu, după declarațiile liderului PNL: „Ceaușescu s-a reîncarnat! Bolșevismul galben este pe val!” / „În aceeași oală cu Ciucă intră și Nicușor Dan, pretins de dreapta, practic un stângist din extrema progresistă”
21:23 - Jeremy Clarkson a suferit o operație „extrem de urgentă” la inimă. Regimul „oribil” pe care trebuie să îl țină: „Care e rostul?”
21:00 - Un șofer băut și drogat a mers cu mașina pe trotuar în Constanța
20:39 - O tânără a intrat cu mașina în zidul unei clădiri. Cinci persoane rănite
20:17 - Hezbollah „condamnă cu fermitate agresiunea sionistă” împotriva Iranului și acuză SUA că „poartă responsabilitatea deplină pentru masacrele, tragediile și durerea” provocate de Israel
19:55 - Marcel Ciolacu: Ne-am ales cu foarte multe după mandatul lui Iohannis, avem trei găuri (VIDEO)
19:34 - România, învinsă categoric de Elveția la Trofeul Carpați. Joc modest al „tricolorelor” în fața unei naționale mult mai slab cotate
19:09 - Două tinere au căzut cu mașina în râu. Cum s-a produs accidentul