Traian Băsescu a aprobat participarea a 5 observatori militari români la misiunea ONU de monitorizare în Siria

Traian Băsescu a aprobat participarea a 5 observatori militari români la misiunea ONU de monitorizare în Siria
Foto: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu a aprobat participarea României cu cinci observatori militari la misiunea ONU de monitorizare în Siria – UNSMIS, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a aprobat participarea României cu un număr de cinci observatori militari la misiunea ONU de monitorizare în Siria – UNSMIS, ca o reflectare a interesului României de a contribui la pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, România îşi menţine abordarea privind identificarea prin mijloace paşnice a unei soluţii durabile la actuala criză internă din Siria.

Prin participarea la UNSMIS, România îşi confirmă angajamentul de a contribui la implementarea deplină a Planului în Şase Puncte propus de Trimisul Special Comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan”, se mai arată în comunicat.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:26 - CTP: Ar fi fost groaznic dacă nu era votat Guvernul, pentru că o soluție proastă e mai bună decât nicio soluție / Ciolacu este cel care a orchestrat programul „mită pentru națiune” (VIDEO)
20:08 - 12.000 de turiști își vor petrece sărbătorile de iarnă pe litoral. Care sunt ofertele de Crăciun și Revelion pe malul Mării Negre
20:05 - Parlamentul a votat pentru învestirea Guvernului Ciolacu 2, format din PSD, PNL și UDMR. Cum arată noua echipă de la Palatul Victoria
19:51 - Nicușor Dan: Pentru prima oară pare că online-ul este mai important decât fizicul. Cred că există foarte mulți oameni care rezonează cu candidatura mea și care sunt gata să participe la o campanie pe rețelele sociale (VIDEO)
19:37 - Semnele care arată că Prințesa Kate Middleton se pregătește pentru rolul de regină: „Catherine este cât se poate de pregătită pentru a deveni regină”
19:26 - Nicușor Dan, întrebat dacă e nevoie de un cordon sanitar împotriva suveraniștilor în Parlament: Nu, eu cred că trebuie discutat cu oamenii aceștia. Ei reprezintă niște milioane de oameni care gândesc în felul acesta (VIDEO)
19:04 - Nicușor Dan exclude o retragere din cursa prezidențială după intrarea lui Crin Antonescu: Mi-aș fi dorit să fie și USR în Guvern, pentru că ar fi pus o presiune de reformă (VIDEO)
18:52 - Măsura luată în cazul educatoarei care ar fi bătut copii cu nevoi speciale. Autoritățile au deschis dosar penal
18:41 - Cătălin Drulă: Ceaușescu rânjește din iad când vede că la 35 de ani de la Revoluție trăim tot în minciună, când vede o nouă nomenclatură și niște noi securiști care se agață cu disperare de putere (VIDEO)
18:21 - Furt masiv de oi în comuna Sinești, Iași: 140 de animale au dispărut în toiul nopții