An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.
În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.
IMAGINI FIERBINȚI CU BIANCA DRĂGUȘANU DEZBRĂCATĂ COMPLET! FOTOGRAFIILE XXX AU AJUNS PE INTERNET
Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual. Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.
ROMÂNII, ÎN ALERTĂ! URMEAZĂ FENOMENE METEO EXTREME! VREMEA O IA RAZNA! VEZI AICI ZONELE AFECTATE
Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică. Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan, scrie Timpul.
Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.
În imaginile video de mai jos se poate observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine:
Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.
Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.
S-A AFLAT! Secretul LUMINII SFINTE de la Ierusalim, dezvăluit după mii de ani de MISTER! Toți creștinii trebuie să VADĂ asta!