Angajații Realitatea TV, evacuați din sediu. Postul TV e în faliment, iar datoriile istorice depășesc 127 de milioane de lei (FOTO)

Angajații Realitatea TV, evacuați din sediu. Postul TV e în faliment, iar datoriile istorice depășesc 127 de milioane de lei (FOTO)

Angajații Realitatea TV au primit, marți dimineață, înștiințare că nu mai au voie în sediu.

La intrarea în sediul de televiziune, lor li s-a dat o hârtie în care li se spune ca nu vor mai avea acces în clădire, notează paginademedia.ro. Nota primită îi anunță că au voie să intre numai in scopul preluării bunurilor.

Notele de evacuare vin după ce, în cursul zilei de luni, angajații postului au fost anunțați printr-un e-mail intern că trebuie să folosească ”numai ușa rotativă” (intrarea principală) și că dacă folosesc alte uși de acces în clădire ”se declanșează o alarmă”.

De la începutul lunii aprilie, Realitatea Media este, oficial, în faliment.

Realitatea TV a încheiat anul 2018 cu datorii de 127 de milioane de lei la stat, potrivit datelor ANAF, citate de Supervizor. Realitatea Media SA Bucureşti, deţinătoarea licenţelor audiovizuale pentru Realitatea TV şi Realitatea FM, a intrat în insolvenţă în septembrie 2011, la propria cerere.

În momentul deschiderii procedurii de insolvență, datoriile societăţii erau de puţin peste 36 milioane lei.

Astfel în cei aproape șapte ani și jumătate, de la începutul procedurii și până la sfârșitul lui 2018, datoriile Realitatea au crescut de 3,5 ori sau cu 90.952.255 lei.

În 2018, ANAF a cerut de două ori trecerea Realitatea Media la faliment, solicitările fiind respinse de două ori de către instanță.

De asemenea, pe 19 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, prin judecător sindic Mariana Moncea a confirmat planul de reorganizare al debitoarei Realitatea Media SA.

Acţionarii majoritari ai societăţii Realitatea Media SA sunt Cozmin Guşă şi Măricel Păcuraru. Guşă a declarat că el şi Păcuraru sunt acţionarii majoritari, cu 80%, ai Realitatea Media SA, printr-un offshore din Cipru, precizând că, la momentul respectiv, exista un proces în derulare în respectiva ţară pentru ca justiţia să le recunoască oficial această calitate.

Despre Guşă se spune că a fost dat afară de Adrian Năstase din PSD din cauza unei apropieri prea mare de Rusia. După o trecere pe la Partidul Democrat, acesta îşi încerca norocul politic prin Partidul Iniţiativa Naţională (PIN), alături de Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu. PIN se declara o alternativă la partidele existente, indiferent dacă acestea sunt la putere sau în opoziție, dar a colapsat. În perioada în care conducea PIN, Guşă efecta des vizite la Moscova.

Maricel Păcuraru, patronul postului Realitatea TV, a fost condamnat, în 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul privind poliţele de asigurare pentru angajaţii Poştei Române, în care a fost calculat un prejudiciu de aproximativ 18 milioane de lei.

Păcuraru a fost pus în libertate în 2017 de o instanţă din Brăila, după ce a efectuat 815 zile din pedeapsa totală de 1.460 de zile.

Scandalul insolvenței televiziunii Realitatea TV a fost ținut mulți ani sub preș. În 2015, ANAF a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu presupuse ilegalități și nereguli în dosarul de insolvență al Realitatea Media. Reprezentanții Fiscului susțineau atunci că televiziunea „este lăsată să-și continue activitatea, acumuland datorii noi (…)”, iar șansele creditorilor de a-și recupera măcar parțial creanțele „sunt deja compromise”. Cu toate acestea, Inspecția Judiciară a apreciat la acea vreme că „nu au fost constatate indicii” referitoare la abateri disciplinare sau deontologice în cazul judecătoarei Mariana Moncea, care a judecat cazul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`