Miniștrii propuşi în Guvernul Ponta discută vineri pentru prima dată cu delegaţia FMI

Miniștrii propuşi în Guvernul Ponta discută vineri pentru prima dată cu delegaţia FMI
Foto: melicovici.wordpress.com

Miniștrii propuşi în Guvernul Ponta discută vineri pentru prima dată cu delegaţia FMI. Jeffrey Franks se va întâlni cu miniştrii Finanţelor, Florin Georgescu, al Economiei, Daniel Chiţoiu şi cel al Muncii, Mariana Câmpeanu. Înainte însă, la sediul BNR au loc discuţii cu reprezentanţii ANAF.

proiectul scrisorii de intenţie ar putea fi prezentat de către FMI chiar sâmbătă seara, potrivit unor surse apropiate discuțiilor, citate de Mediafax.În jurul prânzului, negociatorii şefi de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană vor avea prima întâlnire oficială cu ministrul desemnat al Finanţelor, Florin Georgescu, la care ar urma să participe şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

Prima zi de negocieri se va încheia cu o discuţie pe marginea scrisorii de intenţie între şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

Franks şi Istvan Szekely, şeful misiunii Comisiei Europene, vor reveni la BNR sâmbătă dimineaţa, pentru discuţii într-o formulă lărgită pe fiecare domeniu trecut în scrisoarea de intenţie.

În cazul în care negocierile de sâmbătă dimineaţa vor fi finalizate fără puncte divergente importante, FMI şI CE vor trimite autorităţilor scrisoarea şi memorandumul chiar sâmbătă seara.

Luni va fi încheiată orice negociere, iar Jeffrey Franks va mai avea o întâlnire de informare doar cu deputaţii din Comisia de Buget Finanţe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`