În aproape 20 de orașe din Mexic, sute de cetățeni au ieșit în străzi pentru a protesta față de violențele care au loc în ultima vreme din cauza drogurilor, arată BBC.
Oamenii s-au reunit în piața principală din orașul Mexico unde au scandat „opriți vărsarea de sânge”, și au cerut demisia președintelui Felipe Calderon. Protestatarii susțin că în urma strategiei politice a președintelui mai mulți oameni au avut de suferit.
Potrivit sursei menționate, de când președintele Calderon a comandat trupelor sale să lupte împotriva clanurilor criminale din decembrie 2006, aproximativ 35.000 de persoane au murit în urma violențelor cauzate de problema drogurilor.
Protestele au fost inițiate după ce fiul poetului și jurnalistului Javier Sicilia a fost omorât săptămâna trecută.
Jurnalistul Sicilia blamează politicienii mexicani și clanurile criminale pentru violențele care au loc în țară, declarând că ” aceștia au destrămat această țară”.
Mai mult, poetul a adăugat, într-o scrisoare deschisă publicată de site-ul Proceso despre campaniile anti-drog organizate de poliția, armata și politicienii mexicani că ar fi „prost plănuite și prost conduse (…) Cetățenii și-au pierdut încrederea în guvernatorii lor, în poliție și în armată. Oamenilor le este frică (…) Ne-am săturat de violențele voastre, de cruzimea și de nonsensul vostru!”
Guvernul mexican susține că există un progres față de lupta împotriva clanurilor și ca atare, mulți dintre mafioți au fost omorâți.
În Tamaulipas, unul din cele 31 de state federale ale Mexicului, au fost raportate cele mai violente confruntări dintre clanurile criminale rivale.