Tăriceanu: ALDE nu va vota moţiunea împotriva lui Tudorel Toader. Nu găsesc util să le servim celor din opoziție pe tavă un cadou

Tăriceanu: ALDE nu va vota moţiunea împotriva lui Tudorel Toader. Nu găsesc util să le servim celor din opoziție pe tavă un cadou
Foto: Facebook/ Calin Popescu Tariceanu

În ziua în care PSD decide dacă Tudorel Toader va fi păstrat în Guvern, Călin Popescu Tăriceanu refuză să îşi retragă susţinerea pe care i-o arată ministrului Justiţiei şi a arătat că ALDE nu va vota moţiunea împotriva lui Toader care se va discuta în Senat de la ora 15.

”N-am discutat cu colegii mei, dar în ceea ce mă privește, și acesta e punctul meu de vedere, nu găsesc util să le servim celor din opoziție pe tavă un cadou, deci noi vom vota împotrivă”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, într-o intervenţie pentru RFI.

În condiţiile în care tot scandalul cu Tudorel Toader a pornit de la refuzul ministrului de a emite ordonanţă de urgenţă pe codurile penale, Tăriceanu a subliniat că acum este important ca Parlamentul să facă aceste modificări în acord cu deciziile Curții Constituționale.

”Important este să existe această revizuire a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, care au fost adoptate fără o dezbatere în Parlament, prin asumarea răspunderii, au fost modificate în anii trecuți prin Ordonanță de Urgență și am ajuns unde am ajuns, adică am ajuns într-o situație în care în justiție au apărut extraordinar de multe abuzuri, de grave greșeli, de lucruri care nu se întâmplă nicăieri într-un adevărat stat de drept, adică protocoale secrete de colaborare între serviciile de informații și procurori, sute de mii de telefoane ascultate, echipe mixte de anchetă, înlocuirea Poliției Judiciare cu activitatea serviciilor, rapoarte pe care trebuie să le facă procurorii către serviciile secrete și așa mai departe. Vedem ce s-a întâmplat la DNA Ploiești, la DNA Bihor, la DNA Brașov, practicile pe care le-au utilizat procurorii de acolo similare cu cele utilizate în anii 50 și 60 de tristă amintire”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu.

Şedinţa de Comitet Executiv al PSD în care este discutată posibila remaniere a lui Tudorel Toader trebuia să înceapă la ora 12, dar va avea o mică întârziere ca urmare a întâlnirii dintre Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)