Parlamentul şi-a dat acordul pentru referendumul lui Iohannis: Opoziţia acuză că raportul include prevederi ce nu au fost discutate în comisii

Parlamentul şi-a dat acordul pentru referendumul lui Iohannis: Opoziţia acuză că raportul include prevederi ce nu au fost discutate în comisii
Foto: presidency.ro

Parlamentul a votat miercuri, în şedinţă comună, raportul privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de convocare a unui referendum pe justiţie în ziua alegerilor prezidenţiale.

Cu toate acestea, şedinţa nu a fost lipsită de scandal. PNL a acuzat că PSD că încerce să împiedice referendumul prin faptul că a pus în proiectul de hotărâre ce este supus votului prevederi care denaturează raportul cerut de preşedintele Iohannis. (Detalii AICI)

Deputații liberali și cei ai USR au solicitat în repetate rânduri retragerea recomandărilor introduse în hotărârea privind referendumul, dar cererile lor au fost respinse prin vot de plenul Parlamentului.

Raportul Comisiilor juridice privind avizarea favorabilă a referendumului a fost adoptat până la urmă în forma dorită de PSD-ALDE, cu observații prin care îi atrag atenția președintelui Klaus Iohannis că încalcă jurisprudența CCR, Constituția și recomandările Comisiei de la Veneția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`