Premierul Dăncilă: ”Suntem în an preolimpic, și mă bucur că am reușit să oferim un buget dublu Ministerului Tineretului și Sportului”

Premierul Dăncilă: ”Suntem în an preolimpic, și mă bucur că am reușit să oferim un buget dublu Ministerului Tineretului și Sportului”
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți, că Guvernul și-a asumat susţinerea sportului de masă şi a celui de performanţă, iar în an preolimpic a reuşit dublarea bugetului Ministerului Tineretului şi Sportului, potrivit Agerpres.

„Guvernul pe care îl conduc şi-a asumat susţinerea sportului de masă şi a sportului de performanţă atât prin soluţii legislative adecvate, cât şi printr-o mai bună finanţare. Suntem în an preolimpic, unul foarte important pentru dumneavoastră, şi mă bucur că am reuşit să oferim un buget dublu Ministerului Tineretului şi Sportului, comparativ cu anul precedent. Este un stimulent important pentru viitor şi o dovadă de încredere că eforturile pe care le depuneţi se vor concretiza în rezultate cât mai bune pentru România”, a declarat Dăncilă, la festivitatea de premiere a sportivilor, care au obținut performanțe la campionatele europene de haltere.

Primul-ministru le-a transmis sportivilor că au meritul de a fi „cele mai convingătoare îndemnuri” la viaţa sănătoasă.

„Reuşitele voastre reprezintă rezultatul muncii tenace, al perseverenţei şi al dăruirii faţă de sportul pe care-l practicaţi. Prin ceea ce faceţi sunteţi modele de urmat pentru colegii de generaţie şi pentru toţi copiii care se uită cu încredere şi admiraţie la voi. Totodată, aveţi meritul de a fi cele mai convingătoare îndemnuri la viaţa activă şi sănătoasă, cu rezultate mai eficiente decât orice campanie de promovare”, a spus demnitarul.

Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Tineretului şi Sportului, Constantin-Bogdan Matei, i-au premiat marţi pe sportivii şi antrenorii care au obţinut performanţe la campionate europene de haltere şi lupte pentru seniori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`