Bill Warren, un căutător de comori de origine californiană, a declarat că știe unde se află cadavrul lui Osama bin Laden, ucis în 2011 de trupele americane.
„Sunt singurul care deține această informație. Cadavrul se află la 200 de mile marine vest de orașul indian Surat”, a declarat Bill Warren, pentr publicația El Mundo.
Potrivit lui Warren, cadavrul se află într-o geantă a Marinei american, pe fundul mării, de unde nu s-ar fi mișcat deloc după ce a fost aruncat de pușcașii marini. Exploratorul și-a manifestat intenția de a recupera geanta, pentru a supune trupul testelor AND, spulberând astfel temerile că bin Laden nu ar fi, de fapt, mort.
De ani buni, Warren s-a dedicat căutării epavelor. Momentan, lucrează pentru Azerbaijan, în apele mării Caspice, pentru găsirea unor nave antice eșuate.