Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost clasat: Șeful Senatului era acuzat că ar fi luat mită de la Sorin Ovidiu Vîntu (VIDEO)

Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost clasat: Șeful Senatului era acuzat că ar fi luat mită de la Sorin Ovidiu Vîntu (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost clasat de către DNA. Este vorba despre procesul în care Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut faptul că i-a dat mită președintelui Senatului un milion de euro pentru a-l numi pe jurnalistul și ONG-istul Liviu Mihaiu, guvernator al Deltei Dunării, în anul 2008, informează g4media.ro.

Decizia de clasare a dosarului lui Tăriceanu a fost dată în luna august a anului trecut, însă nu s-a știut nimic până acum despre această informație.

„La data de 27 august 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 alin. 1 lit. a și b din Codul de Procedură Penală”, au transmis procurorii DNA, potrivit sursei citate.

Dosarul lui Tăriceanu a fost disjuns din dosarul fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu. Acesta din urmă a fost trimis în judecată în anul 2016, de DNA, pentru că ar fi primit mită un alt milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu ca să își exercite influența asupra premierului din 2008, Călin Popescu Tăriceanu, astfel încât omul lui Vântu, Liviu Mhaiu, să fie numit guvernator al Deltei.

Dosarul lui Olteanu a fost trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar ulterior a ajuns la Curtea de Apel București. Din anul 2017, dosarul lui Olteanu se află la Tribunalul București, iar următorul termen de judecată este pe 25 aprilie.

„Se va dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în legătură cu remiterea unei alte sume de un milion de euro către inculpatul Bogdan Olteanu prin intermediul martorului Eftime Ionuț, indicată în declarația martorului și în denunțul lui Sorin Ovidiu Vântu, având în vedere că este necesară administrarea unor noi mijloace de probă pentru a determina actul vizat de persoanele implicate în săvârșirea acestei fapte”, se arată în rechizitoriul din dosarul lui Bogdan Olteanu.

Sorin Ovidiu Vântul a fost denunțător în acest dosar, conform rechizitoriului din dosarul lui Olteanu.

„Domnia sa mi-a spus că pentru asta trebuie să îi dau două milioane de euro: un milion pentru sine și un milion pentru domnul Călin Popescu Tăriceanu, de a cărui semnătură depindea această numire. După circa o săptămână i-am trimis prin intermediul lui Eftime Ion suma de 2 milioane de euro cash, iar domnul Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunării”, se mai precizează în rechizitoriu.

Pe lângă acest dosar, Tăriceanu este vizat de o altă cerere de urmărire penală din partea DNA în dosarul Microsoft. În acest caz, fostul premier este acuzat că ar fi primit mită 800.000 de dolari ca să prelungească contractele Microsoft.

În plus, Călin Popescu Tăriceanu este judecat și pentru mărturie mincinoasă la Înalta Curte, într-un dosar legat de retrocedarea frauduloasă a unor terenuri și păduri către Paul Lambrino, nepotul nelegitim al Regelui Carol al II-lea. Fostul premier a fost achitat în primă instanță și acum așteaptă decizia în apel pe 22 aprile.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`