Președintele ANI: Numirea lui Alistar e o încălcare a legii și nu va trece neobservată de raportul CE pe justiție din luna iulie

Președintele ANI: Numirea lui Alistar e o încălcare a legii și nu va trece neobservată de raportul CE pe justiție din luna iulie
Foto: evz.ro

Președintele ANI, Horia Georgescu, a explicat în cadrul ediției de miercuri a emisiunii ”Sub semnul întrebări” difuzată pe B1 TV situația în care se află Victor Alistar, ministru delegat pentru strategii guvernamentale, în condițiile în care el este acuzat de Agenție de incompatibilitate de funcții.

ANI a anunțat miercuri că interdicția ca Alistar să ocupe funcții publice până la 7 august 2012 e urmarea actului de constatare a incompatibilităţii lui acestuia, care a rămas definitiv în august 2009.

Georgescu a precizat că Alistar nu a contestat la momentul respectiv decizia, drept urmare actul a rămas definitiv.

Interdicția se referă la situația în care o persoană nu poate fi numită într-o funcție de demnitate publică. Funcția de ministru înseamnă o funcție de demnitate publică” a precizat președintele ANI.

În ce privește decizia lui Victor Ponta de a-l alege pe Alistar pentru funcția amintită, Georgescu a spus că ”e decizia dânsului și va trebui să și-o asume până la capăt (…) Interdicția operează. Trebuie respectat statul de drept.”

Noi tragem niște concluzii. Acestea sunt contestate sau nu în instanță. Mai departe de aplicarea legii este în sarcina celor care trebuie să facă acest lucru. Cu siguranță că acest tip de abordare nu va trece neobservat de raportul CE din luna iulie pe justiție” a mai spus Georgescu.

”Domnul Alistar a încercat să fie numit la CSM din partea societății civile și exact pentru această incompatibilitate candidatura sa a fost invalidată, aspect consfințit și de Curtea Constituțională” a adăugat Horia Georgescu.

În opinia lui Georgescu, numirea lui Victor Alistar în funcția de ministru delegat pentru strategii guvernamentale ar fi o încălcare a legii.

Pe de altă parte, Victor Alistar consideră că nu se află în stare de incompatibilitate și că acțiunea ANI a fost „abuzivă.

Președintele ANI, despre incompatibilitatea unor miniștrii propuși

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:37 - Semnele care arată că Prințesa Kate Middleton se pregătește pentru rolul de regină: „Catherine este cât se poate de pregătită pentru a deveni regină”
19:26 - Nicușor Dan, întrebat dacă e nevoie de un cordon sanitar împotriva suveraniștilor în Parlament: Nu, eu cred că trebuie discutat cu oamenii aceștia. Ei reprezintă niște milioane de oameni care gândesc în felul acesta (VIDEO)
19:04 - Nicușor Dan exclude o retragere din cursa prezidențială după intrarea lui Crin Antonescu: Mi-aș fi dorit să fie și USR în Guvern, pentru că ar fi pus o presiune de reformă (VIDEO)
18:52 - Măsura luată în cazul educatoarei care ar fi bătut copii cu nevoi speciale. Autoritățile au deschis dosar penal
18:41 - Cătălin Drulă: Ceaușescu rânjește din iad când vede că la 35 de ani de la Revoluție trăim tot în minciună, când vede o nouă nomenclatură și niște noi securiști care se agață cu disperare de putere (VIDEO)
18:21 - Furt masiv de oi în comuna Sinești, Iași: 140 de animale au dispărut în toiul nopții
18:21 - Ilie Bolojan, la învestirea noului Guvern: Este o necesitate pentru România / Am înțeles mesajul pe care românii ni l-au dat în ultimele rânduri de alegeri. Reforma statului, o provocare importantă (VIDEO)
18:05 - Marcel Ciolacu: Am dezvoltat o relație foarte bună cu Donald Trump. România va susține Statele Unite cu toate puterile în demersul de oprire a războiului din Ucraina (VIDEO)
17:55 - Andreea Mantea, mărturisiri emoționante înainte de Crăciun. Cum va petrece anul acesta alături de fiul ei, David
17:47 - Marcel Ciolacu: Funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței, raiul oricărui angajat. Deseori nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă, fix ca în comunism. Trebuie să stopăm această situație! (VIDEO)