Ministerul Energiei despre închiderea unor mine de cărbune: Este un plan de închidere a minelor care pun probleme serioase de MEDIU și EFICIENȚĂ economică

Ministerul Energiei despre închiderea unor mine de cărbune:  Este un plan de închidere a minelor care pun probleme serioase de MEDIU și EFICIENȚĂ economică

România şi-a asumat, în urmă cu 8 ani, închiderea minelor necompetitive din România, iar Guvernul planuieste deja unui grup nou de producție în cadrul Complexului Energetic Hunedoara, a precizat Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă, de joi.

„Pentru cei care nu au înțeles, acest plan NU este unul de închidere a minelor din România. Acesta este un plan de închidere a minelor care pun probleme serioase de mediu și eficiență economică”, se arată în postare.

În ședința de miercuri, Guvernul Dăncilă a aprobat acordarea unor ajutoare de stat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitivedin cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A.

„Mai mult, subliniem că cei care astăzi declară apocaliptic sfârșitul industriei miniere din țara noastră au aprobat aceleași ajutoare de stat destinate închiderii minelor neviabile, convenite cu Comisia Europeană, în cuantum mult mai mare. Mai exact, vorbim despre acordarea sumei de 74,714 milioane de lei pentru închiderea minelor: Petrila, Paroșeni și Uricani în anul 2017”, se mai arăta în postare.

Ulterior, ministerul a asigurat că necesarul de cărbune pentru producerea energiei electrice și termice în cadrul Complexului Energetic Hunedoara va fi asigurat de minele Vulcan și Livezeni.

În plus, Guvernul s-ar pregăti pentru construcția unui grup nou de producție în cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) la Minitia.

„Decizia de investiție a grupului de la Minitia a fost deja luată de compania de stat Romgaz, aceasta fiind deja angrenată în pregătirea demarării procesului investițional (studiu de fezabilitate)”, a mai precizat Ministerul Energiei.

În final, ministerul a caracterizat informaţiile apărute în presa legate de acest subiect drept „speculații” care transforma „un adevăr și o preocupare reală guvernamentală” într-o „cleveteală politică”.

Postarea originală a Ministrului Energiei de pe Facebook

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)