UPDATE:Călin Popescu Tăriceanu a recunoscut că a mers în SUA prin intermediul unei firme de consultanță și a acuzat că a recurs la această metodă pentru că ambasadorul George Maior nu a reușit să aranjeze o vizită.
„Am avut o firmă de consultanță care face activitatea de lobby pe lângă instituțiile americane. Eu nu pot să stau la mâna unui ambasador care de cinci ani nu a fost în stare să aranjeze o vizită a parlamentarilor români, a președintelui Camerei Deputaților, Senatului, a unui ministru. Găsim alte căi, avem soluții”, a afirmat Tăriceanu, la Digi24.
Controverse privind felul în care a reuşit să obţină Călin Popescu Tăriceanu o vizită în Statele Unitek, unde s-a întâlnit şi cu vicepreşedintele Mike Pence!Mai exact, firma Mercury Public Affairs a depus în registrul în care sunt înregistrate contractele de lobby cu entităţi străine un contract cu ALDE, arată Newsweek.
Contractul este în valoare de 50.000 de dolari şi acoperă exact perioada în care Călin Popescu Tăriceanu a fost prezent la Washingzon. Omul de legătură trecut pentru acest contract este Cristian David care este numit „chief of staff”, adică șef de cabinet.
ALDE a fost reprezentată în SUA de compania Keystone Strategic Advisers. Keystone Strategic Advisers a încheiat, la rândul ei, un contract cu Mercury Public Affairs, pentru a atinge obiectivele solicitate de ALDE, respectiv întâlniri cu oficiali guvernamentali americani.
Dacă este să urmărim cine este această companie, putem descoperi că Mercury nu a stat departe deloc de controverse. Conform Daily Beast, „Mercury a profitat de conecţiunile pe care le are cu Trump şi alţi membri proeminenţi ai Partidului Republican. Firma a devenit un fel de magazin pentru clienţii care doreau să ajungă în graţiile administraţiei, iar în ciuda legăturilor cu personaje implicate în scandalul anchetat de Robert Mueller, a continuat să facă afaceri cu o companie deţinută de un oligarh rus aflat în centrul scandalului privind ingerinţele ruseşti”.
Oligarhul în cauză este Oleg Deripaska, care a fost acuzat de procurorul special de trafic de influenţă desfăşurat de Paul Manafort, fostul şef de campanie al lui Donald Trump. Acesta a fost obiectul sancţiunilor impuse de americani după scandalul influenţării alegerilor din 2016. Una din companiile deţinute de acesta este Rusal, al doilea cel mai mare producător de aluminiu din lume. Ulterior, rolul lui Deripaska în companie a fost diminuat pentru a putea relua legăturile cu americanii.