Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat miercuri, după ce și-a susținut punctul de vedere în fața judecătorilor de la Curtea Constituțională, că se așteaptă ca aceștia „să respecte legile în vigoare dacă constată conflictul”. CCR ar putea lua o decizie, miercuri, cu privire la sesizarea lui Iordache privind completurile de trei judecători de la Curtea Supremă. Speța l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, primită anul trecut, în dosarul angajărilor fictive.
„CCR dacă constată că există acest conflict trebuie să stabilească numai pentru viitor. Dacă se constată că anumite cauze au fost viciate să se stabilească și un mod în care să se repare nedreptățile de până acum. Așteptă răspunsul CCR. Eu am cerut ca dacă se constată un conflict, să se stabilească și o modalitate de reparare. Mă aștept ca judecătorii CCR să respecte legile în vigoare dacă constată conflictul. Am spus că toți judecătorii de la ÎCCJ sunt specializați, problema este la complete”, a declarat Florin Iordache.
Întrebat dacă este o coincidență faptul că a sesizat CCR după ce avocații lui Dragnea au ridicat aceeași problemă, Iordache a răspuns: ”Nu, în niciun caz. Nu putem privi nepăsători la materiale înaintate la Cameră, la Senat și în calitatea noastră de parlamentari am constatat încălcarea legii. Era normal ca odată ce am sesizat încălcarea legii să sesizăm CCR”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.