Procurorul generalAugustin Lazăr a făcut, marți, precizări cu privire la scandalul iscat în urma apariției în spațiul public a documentelor despre fostul deținut politic Iulius Filip.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Augustin Lazăr, din funcția de șef al Comisiei de eliberări a Penitenciarului Aiud, a respins eliberarea disidentului în anii ‘80.
Lazăr susține că nu a avut de ales, atunci când a fost numit șef al Comisiei.
„Nu, era o atribuție de serviciu pe care trebuia să o îndeplinesc. Dacă procurorul nu ar fi mers la Comisia de eliberări o săptămână, am fi afectat situația celor care trebuiau să fie puși în libertate.
Eu nu am niciun grad și nicio calitate și asta s-a verificat de nenumărate ori. De ce trebuia să se insinueze că un anume procuror trebuia să meargă acolo. Prin rotație, procurorii erau repartizați la alte activități. Eu am exprimat niște regrete pentru faptul că în aplicarea legii care exista la vremea aceea am participat la comisia de judecată și am judecat după criteriile pe care le prevedea legea”, a declarat Augustin Lazăr.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
În acest sens el a explicat cum funcționa la vremea respectivă această comisie.
„Celor care îndeplineau fracția respectivă se considerau că îndeplineau fracția și erau anulate având în ele un proces verbal care reprezenta sinteza dosarului respectiv: calcului pedepsei, fracția, cât a executat prin muncă și apoi erau rapoartele de pedepsire descrise – dacă existau rapoarte de pedepsire -. Dacă nu erau scria: a dat dovezi temeinice de îndreptare. Raportat la acest criteriu propunerea era ‘da’ sau ‘nu’. În această comisie procurorul avea un vot ca și ceilalți din comisie de la secretariatul penitenciarului. Fiecare evalua și era de evidență foarte clară dacă îndeplinește sa nu condițiile. Precum am spus era o lege care era deficitară din punct de vedere etic, dar era un cadru legal în care comisia avea o marjă de apreciere foarte scurtă, mică.
Să nu uităm că penitenciarele erau unități militare, iar lucrătorii erau toți militari. Era o ordine militară iar procurorul nu putea umbla unde dorea el. Dosarul era examinat fără prezența celor în cauză fiindcă era o evaluare strict tehnică.
Nu era important să-l vezi pe cel în cauză, așa se aprecia, așa erau regulile. Regulamentul spunea că se văd dosarele și se fac propunerile. Asta era.
Penitenciarul Aiud avea aproximativ 1000-1500 de dosare. Era un penitenciar suprapopulat. Erau multe dosare. Între ele erau toți cei care îndeplinseră fracția. Nu era o separare pe infracțiuni sau pe alte asemenea situații. Uneori după un act de clemență, de grațiere sau amnistie, cei care intrau erau foarte puțini. Comisia se ținea o dată, la două sau trei săptămâni până când se echilibrau lucrurile”, a spus Augustin Lazăr.