O ceașcă de ceai folosită de Lady Gaga a fost vândută cu 38.000 de euro în Japonia

O ceașcă de ceai folosită de Lady Gaga a fost vândută cu 38.000 de euro în Japonia

O ceașcă de ceai utilizată de Lady Gaga a fost vândută la licitaţie în Japonia. Ceaşca a fost folosită de vedeta americană în timpul unei conferinţe de presă în Ţara Soarelui Răsare în urmă cu un an.

Obiectul din porțelan și farfurioara ce-i servea drept suport au fost donate de artistă, pentru a fi licitate în scopuri caritabile de către fanii săi niponi. Licitaţia a pornit de la câţiva euro, iar ceaşca, inscripţionată cu mesajul „Ne rugăm pentru Japonia” și cu autograful artistei s-a vândut pentru 38.000 de euro.

Toți banii obținuți în urma acestei licitații vor fi folosiți pentru a sprijini tinerii artiști japonezi care doresc să studieze in Statele Unite ale Americii. Lady Gaga a vizitat de două ori Japonia după catastrofa de pe martie 2011, când mii de japonezi și-au pierdut viața.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`