Laura Codruța Kovesi a scăpat de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție și este definitivă, informează B1 TV.
”Am contestat faptul că această măsură care a fost dispusă a fost nelegală, am arătat în contestație toate motivele de nelegalitate, de netemeinicie. O să vedem motivarea. (…) Acum pot să părăsesc și țara, s-a revocat controlul judiciar, s-au revocat toate măsurile și mi s-a admis contestația”, a declarat Laura Codruța Kovesi la ieșirea de la Curtea Supremă.
Măsura controlului judiciar a fost dispusă în urmă cu o săptămână în dosarul deschisîn urma unei plângeri formulate de fugarul Sebastian Ghiță. Fosta șefă a Direcţiei NaționaleAnticorupţie este cercetată în dosarul aducerii în țară în 2011, din Indonezia, a fostului director al Fondului Național de Investiții, Nicolae Popa. Laura Codruța Kovesi era procuror general al României la acea vreme. Nicolae Popa fusese condamnat, definitiv, la peste 10 ani de detenţie în dosarul FNI. Poliția Română anunţa, la acel moment, că repatrierea lui Popa a fost făcută conform legislației și a prezentat chiar și facturile plătite de Ministerul de Interne.
De această cauză se ocupă Adina Florea, cea pe care Ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a propus-o președintelui Iohannis tocmai pentru a ocupa funcția de procuror-șef DNA.
În acest context, amintim căjoi este programată a treia rundă de negocieri între Parlament și Consiliul european cu privire la numirea procurorului şef european, funcție pentru care Laura Codruța Kovesi este susținută de Parlamentul European.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.