Senator PNL: PSD-ALDE nu vor face niciun fel de INVESTIŢII, vor cheltui banii pentru BARONII LOCALI şi bazinul lor electoral

Senator PNL: PSD-ALDE nu vor face niciun fel de INVESTIŢII, vor cheltui banii pentru BARONII LOCALI şi bazinul lor electoral

Gaură la buget este din ce în ce mai mare, de la o lună la alta fiind necesară măsluirea unui volum mai mare de date şi nu se vor face investiţii nici în anul 2019 din cauza faptului că PSD-ALDE vor cheltui banii pe baronii locali şi pe electoratul lor, a precizat senatorul PNL, Florin Cîţu, într-o postare de pe Facebook, de luni.

„Măsurile socialiste luate de PSD+ALDE în 2017 şi-au făcut efectul în 2018. Efectul trebuia ascuns. (…) Gaură la buget este din ce în ce mai mare şi este necesar de la o lună la alta ca un volum mai mare de date să fie măsluit. Pentru asta este nevoie de timp”, a scris senatorul.

Florin Cîţu şi-a continuat postarea indicând faptul că banii pentru investiţii ar urma să se ducă la baronii locali PSD-ALDE şi la electoratul lor.

„După primele două luni cheltuielile cu investiţiile sunt de 1.7 miliarde lei. Mai mici decât în 2018 şi 2016, ani în care investiţiile au ajuns la minime istorice.

Astfel, şi în 2019 PSD+ALDE MINT. Nu vor face niciun fel de investiţii, vor cheltui banii pentru baronii locali şi bazinul electoral al PSD+ALDE, oameni care depind de stat”, a precizat Florin Cîţu.

În plus, senatorul a relatat faptul că, de fapt, bugetul asigurărilor sociale s-ar afla pe deficit, nu pe surplus, aşa cum prevăd Legea Bugetului pe 2019 şi Legea Plafoanelor.

„După primele 2 luni, dacă la bugetul de pensii ar fi fost surplus atunci deficitul bugetar ar fi fost de 3.5 miliarde lei şi nu de 5.2 miliarde lei.

În acest ritm deficitul bugetar pe cash ajunge la 3.5% din PIB în acest an. Este estimarea mea pentru 2019 dar şi a CE şi altor instituţii priivate şi chair agenţii de rating”, a adăugat senatorul PNL.

În final, Florin Cîţu a făcut, din nou, referire la o presupusă falsificare a datelor fiscale de către Ministerul de Finanţe, de Eugen Teodorovici, Liviu Dragnea şi de Darius Valcov.

„Funcţionarii din MFP care îi ajută pe Dragnea, Teodorovici, Valcov să ascundă informaţii să prezinte date false, aşa cum au făcut la buget, şi să nu respecte tratatele semnate de România cu UE trebuie să ştie că PLEACĂ ACASĂ cu echipa de infractori pe care au ajutat-o să stea la putere. Toţi vor răspunde personal”.

Foto: Senatorul PNL, Florin Cîţu (sursă foto: Facebook / Florin Cîţu)

Postarea originală de pe Facebook

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)