Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a verificat stadiul reabilitării infrastructurii sistemului de irigații din amenajarea Terasei Brăilei, care deservește peste 125.000 de hectare. Alături de el i-a avut pe Ion Rotaru, șeful PSD Brăilă, și pe fostul baron Gheorghe Bunea Stancu. Condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul ”Mită la PSD”, Stancu a fost eliberat condiționat în august 2016.
Mai exact, Daea a vizitat șantierul unde lucrările sunt executate de Concivia, firma la care Bunea Stancu este acționar, informează debraila.ro.
”Am vazut aici un om (n.r. Gheorghe Bunea Stancu) pe care l-am cunoscut demult, un om foarte harnic, un om care stie sa ia si lopata in mana si fesul pe cap, ca sa intre in santierul de lucru, in asa fel incat sa reconstruim ceea ce tara a avut si tot ce s-a distrus de-a lungul vremii. Am incredere ca va fi o lucrare de calitate, pentru ca este facuta de un om pe care il apreciez mult”, a declarat Petre Daea.
Fostul președinte al Consiliului Județean Brăila mai are o condamnare, în primă instanță, la trei ani de închisoare pentru conflict de interese și-și așteaptă sentința într-un alt dosar de corupție.