Cum a catalogat vicepreședintele SUA sosirea aeronavelor militare ruse în Venezuela

Cum a catalogat vicepreședintele SUA sosirea aeronavelor militare ruse în Venezuela
foto: Hepta.ro / AdMedia / Ron Sachs

Mike Pence, vicepreședintele SUA, a catalogat drept „provocare”, miercuri, sosirea a două aeronave ruse în Venezuela, care au transportat aproape 100 de militari, potrivit Reuters.

Al doilea om din politica americană a făcut această declarație pe fondul vizitei pe care soția lui Juan Guaido, liderul opoziției de la Caracas și președintele interimar din Venezuela, a desfășurat-o la Casa Albă.

Administrația Trump a fost printre primele care l-a recunoscut pe Guaido în această postură, după ce autoproclamația acestuia, fiind urmată de conducerile mai multor state din comunitatea euroatlantică, printre care și România, dar și de alte puteri regionale.

De partea cealaltă, Rusia, un creditor important al Guvernului Maduro, consideră că cererea SUA de a-l îndepărta de la putere pe liderul autoritar de la Caracas este o tentativă de lovitură de stat și și-a anunțat sprijinul pentru acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`