Joaquin ”El Chapo” Guzman a cerut rejudecarea cazului său, pe motiv că atitudinea juraților l-a împiedicat să aibă parte de un proces corect, informează The Guardian.
Avocații săi au invocat declarația anonimă a unui jurat, dată pentru Vice News, potrivit căreia cel puţin alţi cinci juraţi au încălcat procedurile juridice în timpul celor 11 săptămâni ale procesului.
Apărătorii lordului drogurilor mai susțin că juraţii au fost expuşi unor informaţii neadmise în proces, printre care relatări bazate pe documente din rechizitoriu conform cărora Guzman a violat fete, unele dintre ele minore, ceea ce a afectat imparţialitatea juraţilor. Guzman respinsese acuzaţiile de viol.
”El Chapo” a fost găsit vinovat pentru toate cele 10 capete de acuzareșiriscă închisoare pe viață. Sentința urmează să fie anunțată pe 25 iunie.