Operaţiune AMPLĂ a poliţiei germane pentru prevenirea unui ATAC terorist. Ce plan au DEJUCAT autorităţile în ultima clipă

Operaţiune AMPLĂ a poliţiei germane pentru prevenirea unui ATAC terorist. Ce plan au DEJUCAT autorităţile în ultima clipă
Foto: Polițiști germani (sursă foto: hepta.ro)

Aproximativ 200 de ofiţeri de poliţie germani au fost implicaţi într-o amplă operaţiune menită să prindă 10 persoane suspectate de plănuirea unui atac terorist, relatează CNN.

În urma operaţiunii, ce a avut loc în statele Hesse şi Rhineland-Palatinate, au fost arestaţi mai mulţi bărbaţi – toţi cetăţeni germani – cu vârste între 20 şi 42 de ani.

„Deja stabiliseră un contact cu diferiţi traficanţi de arme, închiriaseră un vehicul mare şi şi-au colectat toate finanţele pentru achiziţionarea de arme şi pentru execuţia crimelor planificate”, a precizat purtătorul de cuvânt al biroului procuraturii.

Poliţia a confiscat 20.000 de euro, droguri, mai multe cuţite, documente, precum şi dispozitive electronice.

Germania a fost ţinta mai multor atacuri teroriste în ultimii ani, numărul lor crescând semnificativ de la începutul migraţiei din Orientjul Mijloicu încoace.

Cel mai sângeros atac a fost efectuat în 2016, de către tunisianul Anis Amri, care a intrat cu o maşină într-o mulţime de oameni adunată la un târg de Crăciun. Atunci, 12 persoane au decedat, tunisianul fiind şi el împuşcat în Italia patru zile mai târziu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)