Tudorel Toader anunță reacreditarea lui Ovidiu Oanță la Ministerul Justiției: ”Doamna premier m-a rugat”. Ce se întâmplă cu celălalt reporter ”sancționat”

Tudorel Toader anunță reacreditarea lui Ovidiu Oanță la Ministerul Justiției: ”Doamna premier m-a rugat”. Ce se întâmplă cu celălalt reporter ”sancționat”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Tudorel Toader a anunțat că jurnalistul Ovidiu Oanță, de la Pro Tv, va fi reacreditat la Ministerul Justiției, informează HotNews.ro.

Toader și-a schimbat decizia la rugămintea premierului Viorica Dăncilă.

„Doamna premier m-a rugat să îl reacreditez”, a declarat ministrul Justiției pentru Hotnews.

Întrebat dacă aceeași decizie va fi luată și în cazul jurnalistie Ionela Arcanu, de la Realitatea Tv, Toader a răspuns: „Da, dacă va înțelege să respecte regulile de conduită”.

Ovidiu Oanță și Ionela Arcanu au anunțat vineri, pe Facebook, că le-au fost retrase acreditările de la Ministerul Justiției, susținând că Tudorel Toader a luat această decizie, deranjat de întrebările incomode pe care i le adresau.

Ulterior, ministrul a precizat,pe Facebook,că decizia a fost luată pentru că reporterii nu ar fi respectat regulile de conduită.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`