O simulare NASA arată ce se întâmplă ÎN MIJLOCUL galaxiei noastre (FOTO, VIDEO)

O simulare NASA arată ce se întâmplă ÎN MIJLOCUL galaxiei noastre (FOTO, VIDEO)
Foto: Centrul galaxiei Calea Lactee (sursă: NASA)

NASA a conceput o simulare care arăta cum arată o zonă din centrul centrul galaxiei noastre, locul în care se afla gaura neagră supermasivă Sagittarius A*.

De altfel, lucrurile prezentate în simulare sunt văzute din perspectiva găurii negre supermasive Sagittarius A*,ce are masa a 4,1 milioane de stele.

Simularea a fost făcută cu ajutorul unui supercomputer şi a datelor obţinute de Observatorul Chandra al NASA.

Foto: Observatorul Chandra de raze X (sursăfoto: Wikipedia)

Ce se vede în simulare

În jurul găurii negre potfi observate stele care orbitează șicare generează vânturi solare puternice, precum și mult gaz.

Lumina albastră reprezintă emisiile de gaz încins ale stelelor ce pot ajunge la zeci de milioane de grade. În timp ce lumina roşie indica zonă mai reci, în cae gazul ajunge la câteva zeci de mii de grade. În sfârşit, culoarea galbenă indica cele mai reci zone.

Tot acest gaz (precum şi stelele din jur) reprezintă potenţial combustibil pentru gaura neagrăsupermasivăSagittarius A*.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:48 - BEC a validat candidaturile lui Marcel Ciolacu și Ludovic Orban la alegerile prezidențiale. Deciziile luate cu privire la alte candidaturi analizate în ședința de duminică
23:27 - 11 victime după un accident violent între un microbuz și un autoturism, în Bihor
23:01 - A venit momentul pentru o încetare a focului în Gaza și Liban, i-a spus Macron lui Netanyahu după tensiunile recente. Ce i-a răspuns premierul israelian
22:36 - Rareș Bogdan: Numai poporul este îndreptățit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu președinte. Nu CCR-ul dominat de magistrați „garantați de PSD”
22:26 - Cristina Prună: Decizia CCR riscă să pună în pericol democrația. Îl favorizează tocmai pe Marcel Ciolacu, care își dorește un adversar precum George Simion în turul 2 (VIDEO)
21:57 - Lucian Romașcanu: PNL atacă fără să se gândească foarte mult, ci doar din scopuri electorale, o instituție fundamentală a statului / Cea mai câștigată este Elena Lasconi. Simion se pare că nu poate beneficia de voturile Dianei Șoșoacă (VIDEO)
21:33 - Ionuț Stroe, despre cazul Diana Șoșoacă: Publicarea motivării CCR este crucială pentru a nu ajunge pe un tărâm al procedurilor nedemocratice (VIDEO)
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale