Europarlamentarul Siegfried Mureșan, despre negocierile eșuate pentru desemnarea procurorului-șef european: „Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, despre negocierile eșuate pentru desemnarea procurorului-șef european: „Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată”
Foto: Siegfried Mureșan / Facebook

Prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii privind nominalizarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European s-a încheiat fără niciun rezultat. Discuțiile vor fi reluate pe 27 martie.

În acest context, europarlamentarul Siegfried Mureșan a explicat, într-o postare pe Facebook, cum s-au derulat discuțiile de miercuri dintre reprezentanții Parlamentului European și cei ai Consiliului UE.

Mureșan a precizat că ”reprezentanții Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfășurat în condiții de totală netransparență”.

”Tocmai s-a încheiat prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea primului procuror-șef al Uniunii Europene. Ce s-a întâmplat la negocieri?

Atât Parlamentul European, cât și Consiliul UE și-au prezentat pozițiile. Consiliul a fost astăzi în defensivă, Delegația Parlamentului European a spus foarte clar că în Parlament a existat o procedură publică, transparentă și democratică de audiere și de stabilire a poziției Parlamentului, în timp ce în Consiliu nu a existat o astfel de procedură.

Reprezentanții Parlamentului au întrebat reprezentanții Consiliului dacă au invitat candidații la dialog. De asemenea, reprezentanții Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfășurat în condiții de totală netransparență. Nu știm nici până astăzi ce s-a votat și ce mandate de negociere au fost.

În plus, Parlamentul European dorește ca la negocierile viitoare să invităm și comitetul e selecție format din experți independenți care, în prima etapă, a pus candidatul român pe primul loc pentru această poziție. Consiliul este deocamdată împotriva acestei invitații a comitetului. Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată.

Delegația Parlamentului European a fost condusă astăzi de europarlamentarul Claude Moraes și au mai participat europarlamentarii Ingeborg Grässle și Judith Sargentini. Delegația Consiliului a fost condusă de Finlanda și au mai participat Portugalia și Croația.

Ce se va întâmpla în continuare?

Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 și 10 aprilie. Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferință deoarece noi, Parlamentul European, vom fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg”, a scrsi Siegfried Mureșan pe Facebook.

În cursa pentru șefia Parchetului European au rămas Laura Codruța Kovesi și candidatul francez Francois Bohnert. În cazul unui acord între Parlament și Consiliu, viitorului șef al Parchetului ar urma să fie votat în plenul Parlamentului European, dar aceasta este o simplă formalitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate